KIA ceed facelift – test în RO

Publicat: 28 10. 2009, 16:59

Compacta

KIA cee’d
este alături de noi de numai doi ani de zile. Nici
n-a avut timp să devină învechită. Singura problemă a fost că
rivalii săi n-au stat tocmai pe loc şi au început să producă noi
generaţii de Golf-uri, Astra, Mazda3, Megane etc.

Pentru sfărşitul lui 2009, cei de la KIA au retuşat
cee’d-ul pentru a-l aduce în ton cu moda actuală
. În faţă,

KIA cee’d facelift
are acum o grilă nouă, pe stilul modelelor
produse pentru piaţa din SUA, amintind de
KIA Forte
sau de noul SUV
KIA Sorento
.

Este mai agresivă decât cea veche, însă n-aş spune că
arată neapărat mai bine
. Apoi avem faruri redesenate, cu
geam clar şi un look high-tech, iar spoilerul arată altfel,
proiectoarele fiind acum rectangulare şi mai banale decât înainte
de facelift. Capota este şi ea nouă, cu nervuri puternice, însă
perechea de stopuri a rămas la fel – în cazul versiunii SW pe care
am avut-o la dispoziţie, deoarece la hatchback-ul în cinci uşi,
stopurile au aspectul uşor diferit.

La
fel de subtile sunt şi schimbările din interiorul lui KIA cee’d
facelift
, unde principala modificare este un volan nou,
mai bine realizat. Pielea în care este îmbrăcat nu-ţi mai lasă
palma să alunece aşa de uşor precum înainte – o chestie care era
foarte enervantă, de altfel. E bine că a fost adresată.

Vizual, volanul arată mai sportiv, însă noile butoane pentru
„mute”, volum, tuner sau computer de bord sunt de-a dreptul
inferioare celor din modelul dinaintea faceliftului. Plasticul este
de o calitate mai slabă în cazul lor şi nu pot atribui acest lucru
decât recesiunii.

Consola centrală este şi ea puţin schimbată,
display-ul superior este acum mai îngust decât înainte, sistemul
audio MP3 are un layout mai ergonomic şi clar mai modern, iar, nu
în ultimul rând, avem acum un design nou pentru schimbătorul de
viteze.

Una din cele mai interesante caracteristici ale cee’d-ului
pre-facelift era felul în care se ilumina bordul pe timp de noapte.
Cred că vă mulţi vă aduceţi aminte acel portocaliu care dădea spre
roz şi personal, plăcea foarte mult ochiului. Acum avem un roşu
pur, necompromiţător, pe timp de zi, iar noaptea, acelaşi roşu,
doar că mai deschis.


Dar să vedem cum merge
şi cât costă KIA cee’d facelift.