BMW 525 xDrive Seria 5 Touring. TEST de anduranţă. 5.000 de km cu familistul BMW

Autor: Adrian Mihălţianu 13 feb. 2013 Teste anduranta

Versiunea 525d xDrive este dotată cu un motor twinturbo de 2 litri care dezvoltă 218 CP, dar mai ales un cuplu maxim de 450 Nm, disponibil integral între 1.500 şi 2.500 rpm. Combinat cu sistemul de tracţiune integrală, acest motor va propulsa maşina de la 0 la 100 km/h cu plecare de pe loc în doar 7.3 secunde. Ţineţi cont că, la gol, 525d xDrive are 1.9 tone!

218 CP şi tracţiune integrală. Suficient pentru a mânca ale maşini la micul dejun.

Două lucruri despre modul în care merge acest break în condiţii de zăpadă şi gheaţă, precum şi la temperaturi de -15 – 20 de grade: ai senzaţia că te afli într-un tanc cu o rachetă în fund. Literalmente. Plecările de pe loc, în special în modul Sport, sunt fulminante, ajutate şi de sistemul de tracţiune integrală. Dacă vrei să faci pe nebunul, poţi comuta în Sport+, însă asta nu înseamnă că vei scăpa de tot de asistenţa electronică. Vorbim totuşi de o maşină grea de 2 tone, care are într-adevăr o direcţie uluitor de precisă, dar a cărei greutate împiedică un comportament sportiv veritabil pe drumurile virajate.

Frumos, la fel de frumos ca orice Seria 5…

Pe şosea şi pe autostradă însă suntem în mediul propice pentru Seria 5 Touring, kilometrii înşirându-se cu sutele fără să oboseşti defel, iar sistemul xDrive te va ajuta să îi parcurgi indiferent de starea carosabilului. Garda la sol nu îţi va permite prea multe aventuri, deci nu vă comportaţi cu maşina ca şi când ar fi un crossover, că nu e. Rămâneţi aşadar cu Touringul pe asfalt, OK? Oricum, ţin să subliniez că vremurile în care un BMW rămânea în parcare iarna s-au dus: cu xDrive vei ieşi şi din 20-30 de cm de zăpadă, iar pe gheaţă stabilitatea maşinii este de top.

Ţine la trânte pe zăpadă, dar nu exageraţi cu adâncimea, da? Garda la sol nu e de crossover.

Raportat la versiunea sedan, Touringul are 100 de kg în plus. Asta înseamnă că e mai lent cu 0.3 secunde pentru un 0-100 km/h, dar şi că va consuma, în medie, cu 0.4 litri mai mult la 100 de km. Consumul mediu oficial este de 5.7 litri / 100 km pentru versiunea cu transmisie automată, însă în realitate acesta va fi consumul extraurban dacă mergeţi cu mare atenţie, în timp ce în oraş, pe timp de iarnă, consumul mediu real a fost de 10.3 – 11.5 litri/100 km, în funcţie de modul de mers.

Per total, vorbim de o maşină de 1.9 tone şi 218 CP, cu tracţiune integrală şi cutie automată, deci ce am mai putea spune?! Concluzia, în pagina următoare…

Pagini: 1 2 3

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide