Honda CR-V la 6 luni

Autor: Constantin Ciobanu acum 12 ani Teste anduranta

În privinţa sistemului integrat de spălare a farurilor şi parbrizului, puteţi afla cînd a scăzut nivelul lichidului din faptul că farurile nu mai sînt spălate. Oricum, rezervorul de aproape 5 litri vă fereşte de surprize neplăcute la drum lung. Dacă faceţi parte dintre cei care apreciază jantele mari, în cazul CR-V-ului nu ar fi indicat să comandaţi ceea ce este supradimensionat.

Modelul nostru a fost echipat cu jante de 19 inci, fapt ce afecta uşor atît confortul interior, cît şi manevrabilitatea, în cazul operaţiunilor care implicau bracarea la maximum roţile atingînd pasajele interioare.

Consumul în mediul urban a rămas o enigmă şi a stîrnit reacţii chiar şi din partea unor fani ai brandului nipon. Ţin să le mulţumesc pentru aceste reacţii şi mai ales pentru tonul lor civilizat. Totuşi, realitatea crudă este că din rezervor dispar la fiecare 100 km 18 litri.

Nu am verificat dacă rezervorul era fisurat, dar nu mirosea benzină în jurul maşinii. Totuşi, luînd în calcul greutatea de 1.600 kg, tracţiunea integrală şi cilindreea oarecum mică pentru un astfel de model, setea lui poate fi justificată. În altă ordine de idei, ceea ce numim consum urban în Bucureşti este pe alocuri un consum la oră, deci într-un fel nu e relevant.

Aşa arată lumea în care trăim, probabil că într-un oraş fără ambuteiaje, cu semafoare sincronizate şi cu alte facilităţi care dau tonul normalităţii, consumul ar fi altul. De ce? Pentru că în regim extraurban Honda CR-V respectă datele furnizate de constructor.

Cel mai mult au avut de suferit plăcuţele de frînă, care după 27.000 km au necesitat schimbarea, fapt reflectat şi de discurile de frînă. Fenomen firesc în condiţiile în care o cutie automată se conduce “cu piciorul pe frînă”. Este un detaliu care trebuie avut în vedere dacă vă face cu ochiul o Honda CR-V 2.0 i-VTEC cu cutie automată.

O maşină surprinzător de matură, care oferă enorme satisfacţii prin talentul de a nu-şi face simţită prezenţa cu tot felul de disfuncţionalităţi. Fiabilitatea Honda este confirmată şi de CR-V.

Aveţi mare grijă ce lichide îi “serviţi” maşinii: în funcţie de calitatea acestora, vor spori şi satisfacţiile dumneavoastră. Modelul nu excelează la capitolul performanţă, atingînd 100 km/h în 12,2 secunde şi “putînd” doar 177 km/h, dar îţi aminteşte mereu că este perfect adaptat nevoilor zilnice.

De obicei, la modelele de test găsim cîte o chestie enervantă care ne urmăreşte pe tot parcursul testării. Fie că e dimineaţă şi ne ducem la serviciu, fie că-i seară şi fugim spre casă, acel neajuns relativ minor poate fi sesizat la aproape fiecare model şi trebuie să coabităm cu el.

În cazul lui Honda CR-V, pot spune însă că nu a existat o astfel de deficienţă. La volan chiar te poţi relaxa, ba aş spune că mi-am domolit mult anxietatea de a evolua în traficul bucureştean, unde dai peste tot soiul de specimene dornice să doboare recorduri fie de viteză, fie de prostie.

Din CR-V pot tolera totul, nu mă grăbesc să evadez mai repede din el pentru că poziţia la volan este bună şi comodă, vizibilitate există, scaunele au încălzire (o invenţie genială cel puţin pentru sezonul rece), sistemul audio e excelent… Singura nemulţumire ar putea sta în faptul că nu mai există nişte butoane şi funcţii pe care să le accesezi de dragul de a mai face şi altceva decît să conduci. La un moment dat, uiţi că te afli la volanul unui SUV.

Atît din punctul de vedere al ergonomiei, cît şi din cel al ţinutei de drum, maşina se transformă uşor într-o “haină” mai groasă. În ceea ce priveşte socializarea de zi cu zi cu CR-V-ul, nu cred că pot invoca vreo obiecţie, totul tinde spre perfecţiune.

Acum, mai există şi flora, fauna… le puteţi spune cum vreţi… a căror existenţă se traduce printr-o zgîrietură cu cheia aplicată lateral de-a lungul celor două portiere şi de-a lungul cîtorva portiere “vecine” deschise generos, dar acestea sînt incidente fireşti în mediul urban, dominat de cultura mall-urilor şi de parcările aferente acestora.

Deşi maşina a ajuns la 27.000 km rulaţi, vopseaua încă are strălucirea de la zero km. În plus, nu pot să nu remarc calitatea şi anduranţa materialelor de la interior. Au existat momente cînd am mai exagerat cu “grija” pentru habitaclu: fiind maşină “de redacţie”, am folosit-o la sesiuni foto şi la filmări.

Prin urmare, mizeria şi-a făcut loc acolo mai uşor, iar în febra respectivelor operaţiuni, am uitat uneori să mai trecem pe la spălătorie. Am descoperit încă că nu contase, după proxima spălare totul era ca nou.

La capitolul surprize neplăcute, am descoperit că dimineaţa, extrem de rar, totuşi, motorul se chinuia să pornească preţ de 1-2 secunde. Fenomenul a fost întîmplător şi nu l-am putut asocia cu ceva anume. În rest, nici o altă dezamăgire din partea propulsorului.

Citește și...
Tags:


Comentarii
Inchide