Honda CRV

Autor: Constantin Ciobanu acum 12 ani Teste anduranta

Poate dacă aş mai face curat în portbagaj, să nu mai zboare alandala tot felul de bidonaşe. Propulsorul şi cutia de viteze parcă s-au maturizat şi comunică mai bine, iar maşina se simte uşor mai bine, lucru ce nu deranjează. În schimb, punctul mort al direcţiei electrice a crescut puţin în dimensiuni, fiind sesizabil acum în cazul micilor corecţii de traiectorie la viteze superioare.

Drumurile autohtone şi-au pus amprenta şi pe articulaţiile suspensiei, ceva mici sunete dezagreabile ajungînd la interior în cazul abordării accidentale a unei gropi din carosabil. În rest, marea problemă a lui CR-V este consumul. De o săptămînă mă lupt în traficul urban cu valori cuprinse între 18 şi 20 de litri la suta de kilometri.

Fiecare accelerare mai viguroasă se traduce print-o creştere a consumului mediu cu 0,1 litri. Urmează apoi momente de pace şi meditaţie pînă acesta coboară sub 18 litri la 100 km. Într-o zi normală, îmi permit cam două sesiuni cu acceleraţia la podea.

Apoi savurez liniştea şi sistemul audio de calitate, plus încălzirea pe prima treaptă din scaune. În viaţa de zi cu zi, compartimentarea portbagajului se dovedeşte practică, dar în cazul unor cumpărături de sfîrşit de săptămînă de la supermarket, devine uşor incomodă. Apropo de supermaketuri şi parcări aglomerate, de mare ajutor sînt senzorii de parcare şi grafica din centrul tabloului de bord.

Forţînd uşor nota, poţi face o parcare doar cu ochii pe bord, fără a mai privi în oglinzile retrovizoare.
Honda CR-V se dovedeşte, în ciuda unui design controversat, un produs incredibil de bine realizat, ideal pentru piaţa americană, unde carburantul este ceva mai ieftin.

Plecat la drum cu setările rigide pregătite pentru un 4×4 tradiţional, am redescoperit serenitatea din SUV-ul nipon. Maşina surprinde plăcut în permanenţă prin confort, parcă îmi vine să o recomand unui chirurg neurolog. Deşi nu am mai urcat la volanul CR-V-ului de multă vreme, nu am avut nici o problemă de reacomodare, excelentă din punct de vedere ergonomic.

Pînă şi comenzile pentru reglajul/plierea oglinzilor laterale sînt uşor accesibile graţie dimensionării generoase, deşi au fost plasate în partea stîngă a coloanei de direcţie şi nu pe portieră. Motorul nu dă semne de reticenţă la pornirea la rece, iar climatizarea dovedeşte o eficienţă remarcabilă în dezaburirea geamurilor. Poate un mic inconvenient l-aş identifica în duzele de lichid pentru spălat parbrizul.

Dacă pe faruri jetul este puternic, în cazul parbrizului abia ajunge ceva lichid şi nici lamelele ştergătoarelor nu sînt grozave. Cert este că merită o mică verificare tot sistemul, pentru a nu-l acuza gratuit. Scaunele au rămas la fel de ferme, iar suportul lateral se simte încă bine.

Despre locurile din spate ce să spun, păcat că maşina nu vine în dotarea de serie cu display generos şi DVD Player pentru a crea un microclimat relaxant în spate. Surprinzătoare calitatea fabricaţiei, fapt care teoretic nu ar trebui să mă mire, în condiţiile în care vorbim despre un produs nipon.

Nu mă pot abţine să nu remarc faptul că la interior nu se aude nici un zgomot suspect, gen scîrţîit de panouri sau alte chestii de genul ăsta. Trebuie să admir şi anduranţa materialelor utilizate la realizarea interiorului, acestea fiind la fel de proaspete atît ca textură, cît şi din punctul de vedere al culorii ca la zero kilometri.

Citește și...
Tags:


Comentarii
Inchide