Comparativ 500, Ka, Smart

Autor: Oraan Mărculescu 15 mai 2009 Teste comparative

Sau un Grande Punto. Bine, sau un 500. Chiar şi pedalierul şi manetele pentru comanda ştergătoarelor şi farurilor au fost preluate de la Fiat. Aş fi vrut să fiu cârcotaş şi să comentez puternic pe marginea acestui împrumut, dar, atâta timp cât eu conduc o maşină americană cu manete de Mercedes, mai bine tac.

În plus, doar cineva coborât din copac nu şi-ar cumpăra un Ford Ka pe care îl adoră pentru elementele comune din interiorul său şi al unui Fiat. Adevăratele diferenţe dintre 500 şi Ka decurg din preţurile uşor diferite şi din felul în care se comportă maşinile.

Ford se laudă cu faptul că a modificat suspensiile lui Ka pentru a-l face mai sportiv în comparaţie cu 500. Dar a ales să nu ofere motorizarea de 1,4 litri şi 100 CP, pe care o poţi cumpăra pe un Fiat 500. Şi acolo unde câştigă cu suspensiile sale ceva mai tari, Ford pierde pentru că motorul de 1,2 litri şi 69 CP este pe alocuri enervant de lent.

Deci, ca prin minune, echilibrul există. La fel cum există şi Fiat 500 cu aceeaşi motorizare de 1,2 litri, dar, sincer, nu văd de ce nu ai face un efort pentru superbitatea de maşină care se numeşte 500 1.4. Motorul este genial şi face minuni în gama înaltă de turaţie, iar în oraş, cei 100 CP sunt suficienţi pentru a ajunge unde vrei tu destul de rapid.

Am ales pentru acest comparativ cele mai potrivite motoare pe benzină pentru fiecare model în parte, indiferent de preţ şi nivel de dotări, deci acest test trebuie văzut ca unul al conceptelor celor trei maşini, nu ca o comparaţie directă între performanţe.

Conceptual vorbind, deci, Ka şi 500 sunt identice. Se parchează la fel de uşor şi au acelaşi spaţiu mic dar chic în interior. Fiecare arată bine în felul său şi fiecare merită statutul de soluţie, nu foarte ieftină dar “trendy-cool”, pentru oraş.

Dar pentru cine are ceva mai mulţi bani de dat, iată superbul şi revoluţionarul smart. Cu două locuri în minus, un interior mai mic, portbagaj minuscul, motor şi tracţiune spate, cutie de viteze exclusiv secvenţială şi posibilitate de mod automat, smart fortwo este una dintre cele mai inteligente creaţii ale lumii auto.

Se luptă direct cu 500 şi Ka în clasa mini, pentru că, la fel ca acestea, scopul ei este de a te scăpa de nervii din oraş, pe care ţi-i produc traficul şi aglomeraţia. Ca stil, fortwo este unic şi la fel ca senzaţie.

Este mai exotic decât gemenele 500 şi Ka şi ceva mai mic, deci, undeva acolo, în cel mai strâmt trafic, ceva mai manevrabil. Este simţitor mai scump şi dacă vrei 100 CP trebuie să apelezi la o versiune Brabus care sare uşor de 20.000 de euro.

Dar. La fel ca 500 şi Ka, maşina este genială pentru oraş şi arată senzaţional pe străzile acestuia. Dacă există cumva maşini care să arate bine parcate complet perpendicular pe şirul celor aliniate la bordură, într-un loc minuscul unde ar intra un cărucior de supermarket, acestea sunt 500, Ka şi smart.

Foarte sincer, faţă de persoanele care mă cunosc la un nivel ceva mai profund mă simt uşor ruşinat pentru ceea ce urmează să scriu. Asta pentru că, având în ultimul an ocazia de a conduce maşini cu lungimi de peste patru metri, am ajuns să mă obişnuiesc cu ele, cu manevrabilitatea lor şi cu modul în care pot fi ele strecurate prin aglomeraţie.

Astfel, am început să apăr ideea de “maşină mare”, deoarece eu, unul, sunt exemplu viu că se poate trăi cu patru metri jumătate de maşină în aglomeraţia din Bucureşti, zilnic, la cele mai de vârf ore.
Recunosc însă că sfătuiesc lumea să nu cumpere maşini care nu servesc direct scopurilor cumpărătorului, indiferent de ce înseamnă asta.

Dacă nu mergi la munte nu merită un SUV, dacă nu îţi place căldura, aerul de oraş românesc şi nu mergi vara cu geamurile deschise, nu cumpăra un cabrio şi tot aşa. În acelaşi timp, însă, înţeleg nevoia individului de a-şi satisface poftele sufletului sau ale buzunarului, dacă acest lucru este posibil într-un fel sau altul.

Dacă ai visat toată viaţa la un S-Klasse şi acum ţi-l permiţi, fă-o, nu mai sta pe gânduri. Traficul infernal şi lipsa locurilor de parcare în centru nu ar trebui să te oprească. A trăi înseamnă a te simţi bine şi a te simţi bine înseamnă să îţi indeplineşti cât mai multe pofte.

300C-ul este pentru mine o poftă. Mă descurc în trafic, găsesc şi loc de parcare, chiar dacă ceva mai greu. Mă simt bine zilnic.Din păcate însă pentru maşinile mari, frumoase şi strălucitoare, după care întoarce capul toată lumea, există pe Pământ şi maşini mici, frumoase şi strălucitoare după care întoarce capul toată lumea. De pe Pământ.

Printre primele maşini de gen construite în istoria modernă a lumii auto, Ford Ka a fost unul dintre pionieri. Iar acum, a doua sa generaţie este disponibilă şi pe piaţa auto din România, unde a avea un Fiat 500 este cu adevărat ceva special, pentru că au fost foarte puţine unităţi alocate României, iar a cumpăra un smart este pentru mulţi dovada maximă de excentricitate. Iată-le pe toate trei adunate şi pregătite pentru o altă excentricitate superbă, Toyota iQ, care soseşte la noi, în România, abia în luna mai.

Timp destul, deci, pentru ca Ford Fiesta să îşi facă de cap. Da, Fiesta, pentru că, din păcate pentru Ka, a fost lansat aproape de modelul de clasă mică Ford care va lua minţile românilor cu al său preţ nu mult mai mare decât cel al unui Ka.

Însă, pentru cine vrea acea maşină chic strict pentru oraş sau pentru două persoane care pleacă aproape goale în concediu, Ka este soluţia, foarte apropiată ca preţ de un Fiat 500. Chiar dacă Fiat-ul costă ceva mai mult la prima vedere, acest lucru se întâmplă datorită nivelului mai ridicat de dotări standard.

Dacă vrei să aduci un Ka la acelaşi nivel, cumperi opţionale şi preţurile aproape se egalează. Oricum, diferenţele sunt extrem de mici. Pentru că maşinile sunt identice tehnic, Ford a căutat diverse trucuri pentru a convinge lumea care nu citeşte reviste auto că nu este aşa.

La aceleaşi dimensiuni, interioarele diferă puternic, deşi scaunele şi poziţia la volan sunt foarte asemănătoare. Şi pentru că au preluat foarte multe elemente de la Fiat, cu ajutorul acestei alianţe, Ford îţi oferă un Ka al cărui interior are acelaşi miros de maşină nouă precum un Panda.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide