Comparativ Hyundai ix35 vs. concurenţa – Ep. I: ix35 vs. RAV4

Autor: Oraan Mărculescu 21 iun. 2010 Teste comparative

CONSUM

Butonul activeECO duce la scaderea consumului lui ix35 cu aproape 2 litri/100 km in regim urban

Teoretic, RAV4 consumă, în medie, cu peste un litru la
sută mai puţin decât ix35
. Lucru care pare foarte logic,
din moment ce ix35 beneficiază atât de cutie de viteze automată,
cât şi de o putere mai mare, obţinută dintr-o cilindree mai
mică.

Totuşi, ix35 avea ceva în plus faţă de RAV4: butonul
„activeECO”
. La apăsarea căruia se simte o scădere
pregnantă a puterii, aşa încât cel de la volan trebuie să renunţe
la pretenţiile de dinamism. Reversul medaliei se cifrează,
teoretic, într-o economie de combustibil de circa 15-17%.

În mediu urban, computerul de bord al lui ix35 a indicat
un consum destul de mare
, care depăşeşte 13 litri/100 km –
în cazul folosirii butonului „activeECO”, acesta poate coborî chiar
şi cu 2 litri/100 km, scăderea puterii nesimţindu-se ca un minus
mare, mai ales în trafic aglomerat.

Pe autostradă, însă, RAV4 şi ix35 au consumuri foarte
apropiate,
în aceleaşi condiţii de mers cu viteză mare
(dar regulamentară…) obţinându-se valori de ordinul a 9,5-9,7
litri/100 km. Adică RAV4 plăteşte tribut unei aerodinamici mai
puţin reuşite, în timp ce cutia automată a lui ix35 este concepută
parcă pentru vitezele mari de croazieră.

Per total, RAV4 preconizăm că ar avea un consum mediu real de
circa 9 litri/100 km, în timp ce ix35 ar plăti un tribut nu foarte
mare cutiei automate şi puterii mai mari cu peste 30 CP faţă de
maşina japoneză, fiind de aşteptat un consum mediu în jurul valorii
de 10 litri/100 km.

PREŢURI

In echiparile de top, Toyota RAV4 costa cu aproape 3.500 euro mai mult ca Hyundai ix35

Versiunile de bază ale celor două modele se diferenţiază destul
de mult prin prisma preţurilor: Toyota RAV4 2.2 D-4D (150 CP) are
un preţ de pornire, pentru echiparea Comfort, de 27.597 euro;
Hyundai ix35, în schimb, oferă motorizarea 2.0 CRDi de 184 CP de la
un preţ de numai 23.681 euro, valabil pentru echiparea GLS Style.
Aşadar, o diferenţă de circa 4.000 euro în versiunile de
bază diesel, cu tracţiune 4×4
.

Versiunile de echipare din testul nostru comparativ erau, însă,
cele de top: Toyota RAV4 era în echiparea Luxury – 33.131 euro, iar
Hyundai ix35 era în echiparea GLS Luxury (disponibilă doar pentru
versiunea cu cutie automată) – 29.750 euro.

Deci o diferenţă de 3.381 euro, în condiţiile în care
maşinile erau echipate foarte bogat şi cu dotări similare
.
Merită această diferenţă în favoarea lui ix35?

Maşina coreeană s-a arătat clar inferioară faţă de RAV4
doar la capitolul calităţii materialelor şi asamblării
interiorului
. Ca design exterior, este clar că ix35
încearcă să sensibilizeze mai mult publicul feminin, dar să nu
uităm că pentru multe femei contează foarte mult impresia de
siguranţă şi soliditate, pe care designul lui RAV4 le exprimă mult
mai clar.

În ce priveşte spaţiul interior, RAV4 nu are avantaje mari faţă
de ix35, deşi confortul şi modularitatea par puţin mai bune.
Diferenţe mari apar, însă, la capitolul confort în conducere,
cutia automată a lui ix35 avantajând fără discuţii maşina
coreeană
.

Este adevărat, nici una dintre maşini nu se pretează la un stil
prea dinamic de conducere, dar RAV4 este dezavantajată la drumurile
lungi de zgomotul mare la viteze ridicate. Totuşi, pe
drumurile neasfaltate, RAV4 îţi conferă ceva mai multă
încredere
, dacă eşti dispus să rişti zgârierea caroseriei
cu pietricele sau prin tufe.

Maşina japoneză îşi mai ia revanşa în ce priveşte costurile de
exploatare, RAV4 având un consum mai redus cel puţin cu un
litru la sută
faţă de ix35, în funcţie de
cât de grăbit este stilul de conducere al celui de la volan.
Totuşi, butonul „activeECO” de la ix35 nu este doar o găselniţă de
marketing şi poate reduce destul de mult diferenţele faţă de RAV4
la capitolul consum.

CONCLUZIE

In afara calitatii interioare, Hyundai ix35 se prezinta ca un adevarat rival pentru Toyota RAV4

Prin urmare, noul Hyundai ix35 se prezintă cu lecţiile
foarte bine făcute, marcând o evoluţie foarte mare faţă de Hyundai
Tucson
. Într-un fel, este de înţeles de ce s-a preferat
schimbarea indicativului noii maşini – pentru că pare una mult mai
evoluată decât te-ai fi aşteptat de la un urmaş al lui Tucson.

Faţă de RAV4, ix35 rămâne inferior doar la capitolul
calităţii interiorului şi, parţial, la capitolul consum

(contrabalansat, totuşi, de confortul oferit de cutia automată).
Însă, în rest, coreenii nu au de ce să îşi facă griji cu noul
ix35.

Prin urmare, concluzia primului episod al comparativului
ProMotor
este că noul Hyundai ix35 se dovedeşte un
concurent redutabil pentru Toyota RAV4
, japonezul fiind
unul dintre cele mai cunoscute şi apreciate SUV-uri la această
oră.

În următorul episod vedem dacă pretenţiile de
life-style ale lui ix35 sunt justificate.

Foarte mulţi au auzit despre Toyota RAV4, care e văzută ca un etalon al
SUV-urilor medii. Modelul japonez a ajuns la cea de-a treia
generaţie deja
, prima fiind lansată în 1994 (şi
inaugurând, practic, segmentul SUV-urilor compacte), iar a doua
făcând furori începând cu 2000.

În 2006 a apărut a treia generaţie, o maşină mult mai matură şi
care a renunţat la o bună parte din caracterul tineresc şi
nonconformist al precedentelor modele. Însă nu a făcut rabat de la
ce înseamnă calitatea Toyota.

Acum, comparativul
ProMotor
încearcă să vadă cât de mult se simte ameninţat RAV4
de
noul şi ineditul Hyundai ix35
.

EXTERIOR

Hyundai ix35 are un design dedicat mai mult publicului feminin tanar, Toyota RAV4 e mai sobra

După un mic update optic şi tehnic în 2009, iată că în
2011 Toyota RAV4 se prezintă cu un facelift destul de
important
, care îi întăreşte imaginea de seriozitate. O
imagine care, comparativ cu noul Hyundai ix35, face din RAV4 o maşină
aproape masculină.

Modelul din test, în echiparea de top Luxury, plusează cu mai
multe detalii cromate, remarcându-se grila impozantă.
Opţional, maşina beneficia şi de un mic bullbar din plastic
pe spoile
r, aşa încât RAV4 face din ix35
doar o maşină de şosea.

Mai ales că Hyundai ix35 mizează pe foarte multe linii curbe
faţă de ce eram până acum obişnuiţi de la un SUV. Dacă în cazul lui
RAV4 vorbim de o anumită masivitate a părţii laterale, datorată
designului mai serios, la ix35 această relativă masivitate
se transformă în dinamism
, datorită suprafeţei vitrate mai
mici.

Spatele celor două maşini se diferenţiază radical în primul rând
prin roata de rezervă de pe hayonul lui RAV4. Per total,
ix35 nu ascunde faptul că e o maşină direcţionată în primul
rând spre clientela feminină
, de preferat un public tânăr,
în timp ce RAV4 exprimă seriozitate, pentru familiştii care doresc
o maşină capabilă şi sigură.

INTERIOR

Toyota RAV4 are un interior foarte bine finisat, fiind clar peste nivelul lui Hyundai ix35

Atunci când intri în cele două maşini, devine clar aproape
instantaneu de ce Toyota RAV4 este considerată etalonul în
ce priveşte calitatea interiorului
. Şi asta deoarece pur
şi simplu japonezii nu lasă loc de compromisuri. Mă rog, nu vorbim
de compromisuri mari, RAV4 nefiind, totuşi, un Lexus. Faţă de ix35,
însă, impresia generală este de câteva clase peste maşina coreeană
în ce priveşte calitatea materialelor şi a asamblării.

Ceea ce nu înseamnă că Hyundai ix35 ar sta prost la acest
capitol. Nicidecum. Evoluţia faţă de Tucson este mai mult
decât evidentă, în primul rând în ce priveşte designul
interiorului
, care pare făcut pentru ochiul amator de
frumos al clientelei feminine.

E adevărat, totuşi, că ochiul feminin este şi exigent, iar asta
va scoate în evidenţă unele plastice care nu satisfac simţul
tactil, iar inserţiile de „aluminiu” din plastic nu prea reuşesc
să-i confere interioului acea tuşă de sportivitate care se dorea.
Însă, ce-i drept, eşti într-un univers de maşină foarte
modernă, chiar o idee mai modernă decât RAV4
.

Ergonomia postului de conducere este foarte bună în RAV4, care
apelează la o împărţire judicioasă a comenzilor, butoanele şi
indicaţiile fiind mari şi lizibile. Interesant, volanul din
RAV4 era aproape sportiv
, având nu doar o priză foarte
bună, ci şi o teşitură în partea inferioară, ca la maşinile de
curse.

Modelul de test Hyundai ix35 miza şi el pe un nivel de dotare
foarte bogat, denumit tot Luxury, aşa încât consola
centrală era dominată de un ecran tactil pentru sistemul
multimedia
, la fel ca la RAV4. Sub care îşi găsea locul
instalaţia de comandă pentru climatizarea automată, tot ca la RAV4,
dar cu un display mai modern.

RAV4 încearcă să se distanţeze, oferind sistem START – STOP
pentru motor, dar, surpriză, şi ix35 oferă aşa ceva! Şi nu doar
atât: ix35 oferă o poziţie de condus ceva mai bună decât
RAV4
, unde, oricât de jos ai da scaunul, poziţia de condus
rămâne una înaltă.

Nu poţi nicicum să scapi de senzaţia că eşti cocoţat într-un
offroader gen Land Cruiser V8, în timp ce Hyundai te face să te
simţi ca într-o berlină.

Pagini: 1 2

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide