Discovery 4 vs Pajero vs Land Cruiser

Autor: Constantin Ciobanu 11 feb. 2010 Teste comparative

Poate
cu un uşor avantaj în dreptul modelului nipon la acest capitol. Şi
spaţiul, evident, este de partea lui Land Cruiser, cel interior.
Deşi nu ai fi tentat să crezi acest lucru dacă arunci o privire pe
dimensiunile exterioare.

La capitolul gadgeturi, ambele modele sunt la egalitate, de la
camere video, la gardă la sol reglabilă, la sistem video, sau ce
mai doriţi. Totuşi Land Cruiser suferă puţin la capitolul
ergonomie, şi acest lucru iese în evidenţă în off-road, acolo unde
ar trebui să accesezi comenzile intuitiv.

Pe planşa de bord există trei zone distincte, unde sunt amplasate
comenzi pentru setarea maşinii. Iar unele dintre comenzi sunt
camuflate şi delicat de accesat. În rest, în Land Cruiser găsiţi
standard şi o priză de 220V, al treilea rând de scaune pliabile
electric…

Dar pe lume există şi Mitsubishi Pajero, un nume la fel de greu cu
al rivalului de la Toyota. Ciclul de viaţă al actualului model a
ajuns la momentul facelift. Nu este unul radical, dar suficient cât
să aducă un plus de prospeţime unui model aflat la jumătatea
carierei.


Exteriorul este actual şi nu te poate dezamăgi decât dacă eşti în
căutare de altceva, dar, în cazul off-roaderelor, de multe ori
forma este dictată de funcţionalitate. Interiorul a fost şi el
revizuit, este mai primitor, cu materiale şi finisări bune, un
update pe partea multimedia care se laudă acum cu un hard disk de
40 GB.

Dintre cele trei modele, Pajero este singurul care pe consola
centrală mai bucură şoferul cu un levier pentru cutia de transfer.
Un detaliu pe care sincer l-am apreciat, parcă ar trebui să mai
păstrăm câte ceva din soluţiile clasice, au gradul lor de parfum.
Unul dintre minusurile interiorului din Pajero este spaţiul
minuscul dintre scaunul şoferului şi portieră.

Astfel, în mers, accesul la comenzile electrice ale scaunului este
destul de anevoios. Spaţiu există, poate puţin sub cel oferit de
Land Cruiser, dar superior celui din Discovery. Şi un ultim
detaliu, Pajero are roata de rezervă montată pe hayon, mult mai
uşor accesibilă în cazul unei pene în off-road decât la rivalele
din comparativ.


Comportamentul on road este câştigat detaşat de Discovery 4, o
direcţie precisă, un ruliu redus (spre inexistent), dacă luăm în
calcul faptul că avem de a face cu un offroader. Pajero şi Land
Cruiser fac parte din garda veche. Vorbim atât de ruliu cât şi de
tangaj, de o direcţie cu o demultiplicare mai mare…

În nici un caz nu poate fi vorba despre o prestaţie on road slabă,
dar ea se situează uşor sub ce oferă britanicul. Din punct de
vedere al performanţelor, diferenţa o face noul propulsor V6 diesel
de 2.993 cmc de la Land Rover, care livrează 245 CP şi un cuplu
motor senzaţional de 600 Nm.

Cel mai temperat este Land Cruiser, care, la cei 173 CP şi 410 Nm,
îşi permite o viteză maximă de 175 km/h, cu 5 km sub ceea ce pot
Pajero şi Discovery. Mitsubishi oferă calea de mijloc cu ai săi 200
CP şi 440 Nm. Pe asfalt, cele trei modele au personalităţi şi
comunică mesaje total diferite.

Trei
veterani, sau poate doi şi un lup în floarea vârstei. Oricum nu mai
au nevoie de prezentare, pentru că îţi ridici pălăria indiferent că
e vorba de Land Rover Discovery, Toyota Land Cruiser sau Mitsubishi
Pajero.

Trei monştri sacri dar în ultimele versiuni de încarnare, adică
Land Cruiser 150, Discovery 4 şi Pajero facelift. Pe undeva, am
putea numi fiecare evoluţie a modelelor din test facelift, dar să
respectăm dorinţele producătorilor.

Discovery 4 vine cu o evoluţie stilistică discretă la exterior, în
raport cu generaţia anterioară. Oricum nu poţi ignora noile lumini
de poziţie cu LED sau lămpile spate care se laudă cu aceeaşi
tehnologie. Se poate remarca şi o evoluţie a designului părţii
frontale, care apropie Discovery 4 ca imagine de linia gamei Range
Rover.

Totuşi geometria şi liniile curate ale caroseriei s-au conservat.
Revoluţia este reprezentată de interior. Aici Discovery 4 s-a
reinventat. Am fost fan şi al interiorului vechii generaţii, avea
ceva cazon în el şi aici nu mă refer la materialele şi la
finisările pe care le-aş putea caracteriza elegant ca fiind sub
concurenţă. Dar acum Land Rover s-a depăşit.


Păstrând oarecum aceeaşi temă la interior, a fost upgradat totul.
Materiale, finisări, reinventat display-uri, totul pentru o
experienţă premium. Este o evoluţie a designului interior, dar în
niciun caz nu vei avea cum să te rătăceşti. Este destul de greu să
rămâi imun la Discovery 4, asta în cazul în care nu dezvolţi un fel
de dependenţă spontană.

Iar pentru a lămuri lucrurile, Discovery 4 epatează cu un interior
aproape identic cu cel regăsit pe Range Rover Sport. Din punct de
vedere ergonomic, poate singurul reproş va veni din partea
persoanelor înalte care vor lua loc la volan. Dacă scaunul
şoferului ar fi putut culisa încă 5 cm în spate, ar fi fost
perfect. Şi s-a renunţat la tema verde a iluminării interioare,
acum totul este policrom.

Land Cruiser 150… la prima vedere, chiar şi la o a doua mai
atentă, poţi jura că este vorba de un facelift. Sursa de inspiraţie
este evidentă, Land Cruiser V8, sau 200, denumirea variază în
funcţie de piaţă. Partea frontală nu mai inspiră autoritate şi
masivitate.


Adoptarea unor grupuri optice generos dimensionate şi prelungite pe
aripi, micşorarea grilei frontale conduc uşor la o impresie de
fragil, ceea ce nu prea se asortează nici cu dimensiunile maşinii,
nici cu abilităţile ei. Aerul de masivitate a fost câştigat prin
alt artificiu de design.

Dacă la vechea generaţie aveam în dreptul aripilor bosaje destul de
generos dimensionate, acum acestea au dispărut. Acel mic spaţiu
câştigat în lăţime prin bosaje este acum acoperit de caroserie.
Practic a dispărut acea haină care îmbrăca maşina şi care avea
menirea de a o proteja în off-road de micile zgârieturi.

Spatele parcă este cel mai puţin influenţat de evoluţia stilistică.
Vorbim despre o redesenare a stopurilor, de o repoziţionare a
lămpilor de ceaţă şi despre mici detalii cum ar fi dispariţia
clanţei de deschidere a hayonului şi ascunderea ei în pasajul
numărului de înmatriculare. Interiorul respectă oarecum reţeta lui
Discovery, ambele modele se luptă în materiale şi finisări.

Pagini: 1 2

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide