Mondeo vs 159 vs Accord vs S40 vs 407 vs Passat

Autor: Constantin Ciobanu, Daradics Csaba acum 13 ani Teste comparative

Neavînd o imagine la fel de bună (cel puţin în Romănia), Honda Accord se poate baza, în schimb, pe caracterul dinamic superior, semnalat de suspensia independentă multilink de pe ambele punţi. În mod normal, o Honda este anunţată de urletul machiavelic al propulsoareor V-TEC (care de la o vreme s-au metamorfozat în i-VTEC, anunţînd evoluţia perpetuă), dar în Europa regula zice – fără să fiu întotdeauna de acord – că, dacă n-ai diesel, n-ai ce căuta.

Ca să ne arate că ştiu să ne cînte partitura preferată, japonezii s-au lăsat aşteptaţi o vreme, dar cînd, în final, ne-au prezentat agregatul de 2.200 cmc, s-a lăsat cu un puhoi de aplauze.
Cu patru cilindri în linie, 16 supape, injecţie directă prin rampă comună (common-rail) şi doi arbori de echilibrare, motorul japonez este o bijuterie în mişcare. Are cel mai mare cuplu (340 Nm) dintre propulsoarele de pînă în 150 CP, în timp ce consumul mediu este extrem de bun – 5,5 litri/100 km. Toate astea n-ar însemna nimic dacă rafinamentul ar fi comparabil cu al unui tractor, dar şi la acest capitol trebuie să ne scoatem pălăriile în faţa inginerilor japonezi. Pornirea este instantanee şi pare că motorul n-ar fi deranjat nici de temperaturile scăzute. De asemenea, el nu transmite nici o vibraţie, în timp ce sunetul este grav, dar rotund, fără cîrîitul specific TDI-urilor nemţeşti. Caracterul în funcţionare nu poate fi descris decît liniar, mare parte din acest comportament plăcut fiind “opera” turbinei dotate cu geometrie variabilă. Poţi să spui că trage încă de la relanti, dar vehement cu adevărat este doar după două mii de rotaţii.

În formă maximă se încadrează în statisticile dinamice ale clasei cu o acceleraţie de 9,4 secunde pînă la 100 km/h, respectiv o viteză maximă de 212 km/h. Puterea transmisă roţilor din faţă este filtrată de o excelentă cutie manuală cu şase rapoarte, a cărei timonerie ar trebui să dea tonul cam în orice clasă. Coborîrea de 9 km din Poiană spre Rîşnov e mai mult decît propice pentru a descoperi caracterul dinamic al unei maşini şi n-a fost altfel nici în cazul lui Accord. Direcţia o remarci prima, fiind precisă şi grea, plus că te informează cu exactitatea unui ceas elveţian despre ceea ce se-ntîmplă în fiecare clipă cu roţile călăuzite. Caracterul pur, dus la extrem, poate că-mi place mie, dar majoritatea oamenilor vor un cruiser puternic şi rapid, respectiv confortabil. Tocmai de aceea, pe cînd direcţia transmite tot ce este esenţial, restul habitaclului este izolat total de zgomotele şi vibraţiile de care n-ai nevoie, călătoriile lungi fiind foarte reconfortante.

Materialele poate că nu se ridică la nivelul celor de pe Passat, dar asamblarea este impecabilă şi toate butoanele/rotiţele funcţionează cu o fineţe rară. Şi peste formele caroseriei a trecut vremea, ele fiind cam simple pentru ceea ce se cere mai nou. Eu sînt totuşi un fan al zicalei “Simple is good”, deci nevoile mele sînt satisfăcute (şi) în materie de estetică, deşi uzul liniilor simple mă aşteptam să rezulte într-un portbagaj mai încăpător (459 de litri). În echiparea Executive, preţul se apropie vertiginos de 30.000 de euro, dar rafinamentul motorului doi-doi face toţi banii şi-l pune deocamdată pe Accord în fruntea acestei “semifinale”.

Dacă aş fi femeie, vederea unui bărbat mai “playboy” nu ar fi atît de descurajantă dacă respectivul m-ar curta atent de la volanul unui 159. Desigur, riscul de a mă lăsa pentru o pipiţă mai dotată există întotdeauna, dar faptul că investeşte bani şi suflet într-o asemenea maşină ar dovedi că exemplarul nostru are pasiune şi ştie să savureze viaţa din plin. Deci asta e, nu le poţi avea pe toate, dar asta nu înseamnă că trebuie să treci prin viaţă învăluită într-un nor de plictiseală. Iar Alfa 159 se fereşte de acest aspect ca dracul de tămîie. E de ajuns să-l priveşti un pic şi-ţi e cît de se poate de clar că ai de-a face cu ceva total deosebit. Dacă organizam sesiunea foto la “groapa” de la Glina (înainte să-l apuce pe Băse zelul), vă garantez, italianul ieşea la fel de bine în poze. Faptul că, indiferent de fundal, pozele cu el se compun de la sine este cel mai clar semn că avem de-a face cu o maşină superbă.

Obiectivele par să facă dragoste cu acest automobil, lipsite şi de cea mai mică inhibiţie, sufletul ei furat de poze fiind un remediu pentru aproape orice situaţie deprimantă de viaţă. Liniile rotunde cu muchiile ascuţite ale caroseriei par să încropească o orgie ad-hoc, nelăsîndu-te să uiţi că noi, oamenii, mai presus de toate, sîntem fiinţe sociale, conduse de sentimente şi stări. Unu-cinci-nouăle are multe atuuri, dar exploatarea superjudicioasă a habitaclului nu este unul dintre ele. La fel cum nu excelează nici pe latura practică a problemei, luptîndu-se aprig cu Volvo S40 pentru titlul de “cel mai mic portbagaj în test” (405 vs 404). Dar respectivele lacune dispar în faţa plăcerii cu care acest “fier” trăieşte fiecare kilometru parcurs şi se pune o problemă uitată în această eră a globalizării.

Ce se-ntîmplă cînd ai o maşină eficientă din toate punctele de vedere, dar total lipsită de pasiune? Vă spun eu ce: îl veţi invidia pe vecinul vostru pentru că vine acasă în fiecare seară cu altă “bunăciune”, în timp ce voi trebuie să le urmăriţi pe nevestele voastre cum se extaziază de cel mai nou sistem karikuri de reorganizare a interiorului. Oameni buni, nu uitaţi să cumpăraţi maşini şi după placul inimii! Tocmai de aceea, eu consider că principalul argument cînd sînteţi la shopping de “roţi” trebuie să fie “Îmi place”, oricît de pueril ar putea să pară acesta în ochii altora. Iar în sensul ăsta interiorul lui 159 te unge la suflet, cu scaunele de formă clasică (gen 1970), consola centrală orientată către şofer şi cu inscripţii ca “Acqua” sau “Giri”. Nici materialele sau asamblarea nu sînt de ici, de colo, deci nu trebuie să-ţi fie teamă că maşina se va dezmembra sub tine.

 Caracterul dinamic este susţinut de suspensii atent setate şi de un motor diesel de 1,9 litri, capabil de 150 CP şi 320 Nm. Atuul major este că apasă cu mult mai puţin pe puntea faţă decît fratele mai mare de 2.400 cmc şi 200 de cai, această versiune fiind mai bine echilibrată şi mai bogată în feeling.  Aş mai putea să închin ode direcţiei excelente sau frînelor ce se dozează uşor, dar e foarte clar că toate aceste calităţi probate pînă acum îi sînt de ajuns ca să intre-n runda finală cu Mondeo, de unde, după părerea mea, ar trebui să iasă cîştigător.

Pagini: 1 2 3

Citește și...


Comentarii
Inchide