VW Golf 6 vs. concurenţa – ep. 5: BUGETUL

Autor: promotor.ro 16 nov. 2008 Teste comparative

Până nu demult, dacă spuneai diesel (şi, în special, TDI), automat te gândeai la costuri mici – numai că motorina a ajuns să coste mai mult decât benzina în vremurile mai recente. Iar puterile afişate de maşinile din test ne îndepărtează de mirajul consumului mediu de "sub 5 la sută".

VEZI DATELE TEHNICE

Civic - cea mai economica teoreticInteresant, pe hârtie motorul lui Honda Civic, deşi are capacitatea cea mai mare, demonstrează cel mai mic consum: 5,3 litri/100 km, urmat îndeaproape de Toyota Auris şi VW Golf TDI, cu 5,4 litri/100 km. Focus TDCi este şi el aproape, cu 5,5 litri/100 km declaraţi, în timp ce Fiat Bravo şi, mai ales, Opel Astra trebuie să plătească tributul puterii litrice mari. Totuşi, în realitate nu la fel stau lucrurile.

TDI-ul Golfului, chiar dacă este cuplat la o cutie automată DSG, consumă doar puţin mai mult decât pe hârtie, reuşind să se menţină în jurul valorii de 6-6,5 litri/100 km. Remarcabil, am putea spune, în condiţiile în care Civic nu a reuşit să coboare sub 6,5 litri într-un regim mixt. În cazul lui Auris, lucrurile sunt normale, dacă vorbim de un stil de conducere blajin – însă testul comparativ a însemnat o parte mai mare a timpului dedicată unui stil mai agresiv, aşa încât cei 126 CP au avut nevoie de peste 6,5 litri/100 km în medie.

Fiat Bravo şi Opel Astra beneficiază de un common-rail mai potrivit pentru turaţiile peste medie, în consecinţă apetitul pentru motorină a fost mai mare: în jur de 7 litri/100 km în medie, dar tot pe acolo s-a situat şi TDCi-ul lui Focus, care ne aşteptam să fie ceva mai econom. Probabil a contat mult şi disponibilitatea maşinii pentru un stil foarte agresiv.

TDI - acum un common-rail bunOricum, cel mai bine din punct de vedere al cheltuielilor cu motorina a ieşit Golf 6 TDI, care aduce pe piaţă un coomon-rail foarte reuşit, mai ales în condiţiile cuplării cu excelenta cutie automată DSG – indicativ care s-ar putea să devină foarte cerut de clienţii lui Golf 6.

Dar mai avem un hop: costurile de întreţinere. Prin urmare, le-am cerut importatorilor costurile de revizii până la 100.000 km – în general, este limita de kilometri pe care o oferă toţi pentru garanţie (pentru 357 euro suplimentar, Fiat Bravo plusează cu până la 500.000 km garanţie!). Nu am luat în calcul ora şi timpul de manoperă sau preţurile diverselor piese, ci numai consumabilele necesare reviziilor.

Bravo - revizii ieftine si rareSurpriză? Honda Civic şi Fiat Bravo ies cel mai avantajos, aproape la egalitate, foarte aproape situându-se VW Golf 6. Toyota Auris necesită o sumă totală mai mare, în timp ce reviziile pentru Ford Focus şi Opel Astra costă dublu faţă de Civic sau Bravo. Interesant, deşi Bravo şi Astra au acelaşi motor, italienii au intervale de service duble: la Opel Astra, de exemplu, kitul de distribuţie se schimbă la 60.000 km, în timp ce la Bravo această operaţie este recomandată la 120.000 km.

Aşadar, suficient de multe argumente privind bugetul pentru a vă ajuta să luaţi o decizie. Nu înainte de a vedea şi notele date de echipa ProMotor acestui capitol.

Pagini: 1 2 3 4

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide