ROAD TRIP: De la Munchen la Paris cu BMW Seria 7. Invazia

Autor: Adrian Mihălţianu acum 7 ani Teste speciale

Franţa avea să ne primească cu ruperi de nori cum n-am mai văzut de mult timp, însă probabil că ne şi aflam în cea mai sigură maşină de pe autostradă – pur şi simplu afară poate fi potop sau uragan, Seria 7 nu îţi transmite nimic din tumult, ci te izolează într-o capsulă de linişte unde poţi asculta ce-ţi vrea sufletul la sistemul multimedia Bang & Olufsen, sau chiar privi la filme pe ecranul color central dacă maşina staţionează. Direcţia este extrem de vie pentru o limuzină, însă reacţiile sunt pe măsura dimensiunii şi a greutăţii: ruliul este minimal, stabilitatea este păstrată cu orice preţ, iar sistemele de asistenţă a şoferului (inclusiv pilotul automat autoadaptiv) te scutesc de greşelile făcute din neatenţie. O maşină extrem de uşor de condus, în ciuda dimensiunilor!

Antrenamentul de pe aleile castelului ne-a fost de ajutor a doua zi, în aglomeratul trafic parizian

Odată ajunşi în oraş, distracţia cu Seria 7 a luat o pauză. Probabil că aveam o ţintă pe maşină, probabil că parizienii urăsc limuzinele, cert e că toată lumea se înghesuia să se suie pe noi, de parcă am fi fost într-un blestemat de scuter, nu într-o navă amiral! Aşa că am lăsat maşina într-o parcare subterană din Paris, special gândită pentru a-ţi blestema zilele că ai venit cu o matahală de 5 metri pe care rişti să o atingi cu uşurinţă în intrările de tip melc atât de strânse încât par a fi fost desenate de o balerină compulsiv-obsesivă. În Paris, faci ca parizienii – mergi cu metroul!

Bordurile înalte vor da de furcă acestei limuzine. Aviz bucureştenilor

Odată terminat Salonul am decis să profităm de ultima după-amiază liberă şi să dăm o tură cu maşina prin Paris, să-i facem poze în faţa Şcolii Militare şi a Champs de Mars, cu Eiffelul în fundal. Fuga până la hotel, scos cu greu şeptarul din minuscula parcare subterană, bucurat că mai aveam două ore până la apus – parcă şi visam la pozele cu şeptarul încadrat frumos între picioarele Turnului, cu soarele topind totul într-un fel de fondue. De topit, s-a topit răbdarea noastră, după o oră în care am parcurs doar 1 kilometru, pentru că francezii sunt suficient de deştepţi pentru a bloca absolut toate intersecţiile la ora de vârf, holbându-se surprinşi unii la alţii fără a ceda niciunul. Aşa că ne-am întors cu coada între picioare şi am binecuvântat încă o dată invenţia metroului.

Cam aşa arată nişte oameni sculaţi din somn la ora cinci ca să facă poze în Paris…

A doua zi, dis de dimineaţă, am reuşit să ne sculăm la timp pentru a prinde nu doar piaţa Trocadero liberă, ci şi restul oraşului, prefect pentru poze. E uluitor cum la ora 6 dimineaţa, sâmbăta, parizienii nu gonesc ca demenţii cu 100 pe oră pe străzile libere. Nu, ei merg în continuare cu 40 km/h, viteza standard din timpul zilei – de aici şi numărul mic de accidente grave la un număr atât de mare de maşini. Dar noi îi rezervasem şi o surpriză şeptarului, chinuit până atunci doar pe autostradă şi pe străzile aglomerate ale oraşelor – 70 de kilometri de vis prin Champagne, regiunea de la est de Paris din care ne vin cele mai bune vinuri spumante de pe planetă.

Ah, drumuri libere şi virajate, în sfârşit!

Aici am găsit în fine şi acel drum liber şi întortocheat pe care am putut să dezlănţui toată bucuria ingineriei germane de sub caroseria Seriei 7. Şi-uite aşa, printre dealurile pline de viţă de vie pregătită pentru şampanie, am gonit ca un nebun, sub pretextul ultimei şedinţe foto, realizată chiar în vii. Urletul evacuării, sprinturile de la 0-100 în sub 5 secunde, virajele luate incredibil de sport pentru o limuzină, dar mai ales eleganţa extremă a acestei maşini eliberate deodată de toate complexele mi-au adus aminte încă o dată, dacă mai era nevoie, că şi francezii i-au invadat pe nemţi, şi nu o dată. De fapt, cele două popoare sunt mai înfrăţite decât ar crede!

Vulpea la struguri. Strugurii sunt acri doar pentru cine n-a fost cu vulpea…

Cumva, potrivirea între Seria 7 şi regiunea Champagne e perfectă: ordonatul haos german care cântă în cilindrii bavarezului şi bulele de dioxid de carbon care joacă în vinul sec şi aromat, bucuria de a goni într-o limuzină desenată mai fluid ca oricând şi descoperirea unor bijuterii arhitectonice tipice aristocraţiei franceze, şasiul care face ca maşina să plutească maiestuos deasupra asfaltului şi viile înşirate perfect pe dealurile franceze – între toate acestea există o chimie pe care o poţi înţelege numai dacă îţi rezervi un moment de reculegere. Doar maşina asta a fost gândită, desenată şi finisată de Karim Habib, un om cu şcoală franceză…

Pagini: 1 2

Citește și...


Comentarii
Inchide