TEST Chevrolet Camaro: „o maşină mică, dată naibii, care mănâncă Mustanguri”

Autor: Tudor Rus acum 7 ani Teste speciale

Este luna aprilie a anului 1965, iar în presa americană se zvoneşte că Chevrolet lucrează la un proiect care ar urma să rivalizeze cu Ford Mustang. Nume de cod: Panther. Un an mai târziu, în vara lui ’66, General Motors organizează prima conferinţă de presă transmisă telefonic din Detroit, în timp real, în 14 oraşe americane, pe tema noului model.

Cei prezenţi – fizic şi telefonic – află că noua gamă de maşini denumită intern XP-836 va purta numele de Camaro, în ton cu tradiţia Chevrolet care face ca toate modelele să aibă nume care încep cu litera C: Corvette, Chevelle, Corvair. Dar ce înseamnă Camaro?

În momentul dezvăluirii publice a numelui Camaro, oficialii Chevrolet au fost întrebaţi de jurnaliştii auto ai vremii ce înseamnă Camaro. Evitând o explicaţie lungă şi ţintind acid spre principalul rival de pe piaţă, managerii de producţie au răspuns: „Camaro e o maşină mică şi dată naibii, care mănâncă Mustanguri”.

Răspunsul exact ni-l dau rădăcinile franceze ale lui Louis-Joseph Chevrolet: Camaro înseamnă camaraderie, legătura strânsă dintre doi prieteni buni, aceeaşi relaţie care trebuie să existe între maşină şi proprietar. Iar după încă un an, în septembrie 1967, prima generaţie Camaro vede negrul asfaltului pentru ca 30 de ani mai târziu să inspire designerii care au desenat a cincea generaţie. Sau actualul Bumblebee.

O zicală veche spune: dacă vrei să mergi cu viteză, du-te singur, iar dacă vrei să mergi departe, du-te însoţit. În teorie, cu Camaro le poţi avea pe amândouă. Dar când trăieşti într-o ţară în care drumurile există doar în proiecte eterne, ai tendinţa să te bucuri de fiecare porţiune mai lată, mai dreaptă şi mai lipsită de gropi. Aşa ajungi să vezi un Route 66 în orice segmet liber de drum naţional sau autostradă.

Camaro nu a fost gândit niciodată pentru drumurile noastre, chiar dacă generaţia cu numărul cinci a primit în premieră suspensie independentă pe spate, special pentru Europa. Chiar dacă V8-ul de 6,2 litri de sub capotă ar face deliciul amatorilor de liniuţe pe bulevarde mari, chiar dacă cei aproape 430 CP şi cuplul nărăvaş de 570 Nm aţintit spre puntea spate fac botul maşinii să se ridice şi să-ţi scoată şoseaua din câmpul vizual la fiecare kickdown, euforia la volanul lui Bumblebee este scurtă, dar intensă.

Brusc, tirurile şi celelalte maşini de pe lângă tine se transformă în decepticoni impotenţi, ai căror şoferi încearcă în zadar să ţină pasul cu tine. Iar dacă tatuajele extratereste şi emblemele Autobot Shield nu pun la respect ambiţiile TDI ale germanelor care s-ar lua la întrecere cu tine, cu siguranţă o vor face „umerii laţi” reliefaţi de aripile din spate, eleronul tăios, ochii aprigi şi pumnii negri, de 20 de inci. Iar adrenalina se risipeşte abia atunci când o laşi mai moale, de la viteze la care legal, ai rămâne şi fără buletin.

În concluzie, fie că locul din drepta e ocupat sau nu, în Camaro nu te simţi singur. Poate impresia e amplificată de personajul Bumblebee, mereu protector cu „stăpânul”. Te aştepţi ca în fiecare moment maşina să-ţi ignore comenzile, să-şi lungească mâinile şi picioarele, să sară peste un tir, să zboare din faţa ta o maşină prea lentă doar ca să se asigure că drumul e liber în faţă. Iar despre apetitul pentru Mustanguri…să spunem că în scurta „călătorie” nu am avut ocazia să întâlnim unul. Probabil tremurau de frică pe undeva.

 

 

Citește și...


Comentarii
Inchide