Test drive VIDEO Honda CR-V Hibrid – Cum poate un SUV de 1,7 tone să consume în trafic aglomerat 6,7 litri/100 km – GALERIE FOTO

Autor: ProMotor 28 feb. 2019 Video

Honda CR-V a ajuns la a cincea generatie şi este unul dintre modelele de bază ale constructorului japonez. Anul trecut s-a vandut în peste 740.000 de unităţi, iar acum a fost lansata in Europa si versiunea hibrid.

SUV-ul de dimensiuni medii se remarcă prin spaţiu interior, tehnologie şi consumul redus de combustibil. Ca să vă faceţi o idee despre consum, am parcurs traseul Pipera-Drumul Taberei, la ora 5 si jumatate dupa amiaza, iar consumul mediu la destinatie a fost de 6,7 litri.

Foto: Dragoş Savu / Mediafax Foto

Trebuie menţionat şi pachetul de siguranţă Honda Sensing, probabil cel mai cuprinzător oferit standard în piaţă de constructorii non-premium şi nu numai.

Spaţiul interior din belşug

CR-V are 4,6 metri lungime, 1,85 metri lăţime şi 1,7 metri înălţime, iar asta înseamnă un ampatament de peste 2,6 metri. Garda la sol este de 19,2 centrimetri, iar portbagajul are o capacitate de 500 de litri, dar poate ajunge la 1.700 de litri cu bancheta rabatată.

 

 

Jantele sunt pe 18 inchi, iar farurile LED au asistent de fază lungă şi sistem de spălare. Proiectoarele de ceaţă şi stopurile, în versiunea testată de noi, erau cu LED.

Cum funcţionează sistemul hibrid

CR-V Hibrid are propulsie termică şi electrică, cu trei moduri de rulare. Maşina poate fi pusă în mişcare de motorul termic, în timp ce acesta încarcă şi bateria, doar de motorul electric, sau de ambele motoare.

Foto: Dragoş Savu / Mediafax Foto

Chiar dacă există o diferenţă de preţ între modelul cu propulsie termică şi cel hibrid, consumul înregistrat cu CR-V Hibrid în oraş poate fi şi de aproape jumătate din cel înregistrat cu un model pe benzină non-hibrid de 184 CP, drept urmare amortizarea cheltuielii suplimentare se poate face destul de rapid, mai ales în cazul şoferilor care parcurg mulţi kilometri.

 

 

Bateria, aflată în podeaua portbagajului, se incarca în timpul mersului şi la frânare, iar nivelul de recuperare a energiei poate fi setat prin padelele aflate în spatele volanului.

Motorul de 2 litri pe benzină oferă 145 de CP, iar impreună cu cel electric se ajunge la 184 de CP şi un cuplu maxim de 315 Nm.

Foto: Dragoş Savu / Mediafax Foto

CR-V hibrid, în varianta cu tracţiune integrală, cum este acest model, atinge 100 km/oră în 9,2 secunde, iar viteza maximă este de 180 km/oră. Greutatea este de aproximativ 1700 kg.

Instrumentar de bord complet digital şi un mod inedit de operare a transmisiei

Zona cadranelor este complet digitală şi nu avem turometru. În coltul din stânga avem în schimb un indicator al nivelului de încărcare al bateriei. Zona centrală este configurabilă şi putem vedea diverse informaţii, precum informaţiile computerului de bord, posturile de radio şi modul de funcţionare al sistemului de propulsie hibrid.

 

 

Totodată, modelul de test avea şi sistem Head-Up Display, care pe lângă informaţiile clasice, afişa şi nivelul de încărcare sau de consum a bateriei electrice. Activarea sistemului şi poziţionarea înălţimii scrisului se făceau uşor, prin butoane dedicate aflate lângă genunchiul stâng al şoferului.

Ecranul sistemului de infotainment este tactil, are 7 inchi şi butoane capacitive pe margine. Mi s-a părut foarte util este butonul de unde se setează rapid nivelul de iluminare. Astfel, nu mai staţi să căutaţi setarea în meniu.

Sistemul de infotainment oferă navigaţie, conectivitate Bluetooth, dar şi Android Auto şi Apple Carplay. Mai găsim în interiorul lui CR-V două porturi USB, 2 mufe tip brichetă şi o mufă HDMI prin care puteţi rula pe ecran clipuri video, în staţionare.

Foto: Dragoş Savu / Mediafax Foto

Dispunerea butoanelor care operează transmisia pe zona proeminentă a planşei de bord a fost o decizie curajoasă, dar eu am apreciat-o. Este foarte uşor de operat, iar modurile de staţionare au LED-uri roşii, în timp ce modurile de deplasare au LED-uri verzi.

Frânara de mâna este electrică, iar alături avem şi butonul pentru sistemul Brake Hold, foarte util în oraş. Butonul EV, aflat în dreapta comenzilor transmisiei, maximizează deplasarea in modul electric, in limitele bateriei, iar sub el se află butonul pentru modul ECON. Aceasta reduce consumul, însă fură din plăcerea condusului.

Astfel, s-a eliberat complet consola centrală, iar spaţiul obţinut poate găzdui diverse spaţii de depozitare şi suporturi de pahare. Cotiera este reglabilă şi conţine şi ea o zonă de de depozitare.

Pasagerii din spate sunt răsfăţaţi

Pasagerii din spate beneficiază de suficient spaţiu, au locuri încălzite individual – în funcţie de echipare, precum şi 2 mufe USB, cotieră si guri de aerisire.

Foto: Dragoş Savu / Mediafax Foto

HONDA SENSING – asistenţă maximă oferită standard

Honda se remarcă la capitolul siguranţă prin faptul că oferă standard pachetul Honda Sensing, care este foarte cuprinzător.

Nu mulţi constructori oferă standard sistem de prevenire a colizunilor, pilot automat adaptiv, sistem de avertizare a coliziunilor frontale, Sistem de menţinere a benzii de circulaţie, sistem de avertizare la părăsirea benzii, sistem de recunoaştere a semnelor de circulaţie şi sistem de asistenţă la părăsirea carosabilului.

Dacă pui la socoteală şi sistemul de monitorizare a unghiului mort, dar şi sistemul de camere 360 de grade, descoperi că nivelul de asistenţă acordat şoferului este maxim.

Padelele din spatele volanului au rol ECO

Combinatia de motor termin şi electric oferă 184 de cai-putere şi un cuplu de 315 Nm, suficientă putere pentru ca CR-V să fie capabilă de plecări rapide de pe loc şi depăşiri în forţă. Transmisia CVT cu modul nou de dispunere a comenzilor este uşor de operat.

Cum am spus, încărcarea bateriei se face prin recuperarea energiei în mers, printr-un fel de frână de motor, dar şi la frânare.

Cu padelele putem seta nivelul de recuperare a energiei în fiecare mod de condus, însă doar în modul Sport nivelul este memorat. În modul Sport se recuperează şi cea mai mare cantitate de energie. Ce este un pic ciudat este că padela din dreapta are pe spate o suprafaţa de aderanţă, în timp ce cea din stanga nu are. Totodată, dacă vrei să creşti nivelul de recuperare foloseşti padela inscriptionată cu -, iar pentru scăderea nivelului padela cu +.

Foto: Dragoş Savu / Mediafax Foto

Vizibilitate este bună la volan pentru că poziţia şoferului este înaltă, CR-V oferă şi sistem de monitorizare a unghiului mort şi avem cameră pentru marşarier şi senzori de parcare.

Verdict

Honda CR-V este o maşină de luat în calcul de către cei care caută un SUV spaţios şi sigur. Designul ţine de gust, dar tehnologia aflată la interior şi sub capotă este modernă, puterea este suficientă, iar consumul este redus.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide