Care sunt cele mai frecvente greşeli ale şoferilor care conduc pe timp de ploaie

Autor: Cristian Agatie 04 oct. 2019 Utile

Cele mai frecvente greşeli pe care le fac şoferii care conduc pe timp de ploaie sunt cele care ţin de viteza de deplasare neadecvată, vizibilitatea deficitară şi nerespectarea distanţei de siguranţă faţă de maşina din faţă. Aceasta se datorează faptului că asfaltul devine mai alunecos pe timp de ploaie, ceea ce duce la creşterea distanţelor de frânare şi chiar apariţia derapajelor. În plus, oglinzile şi geamurile laterale acoperite de picături de ploaie reduc drastic vizibilitatea, în special pe timp de noapte.

Greşeli pe care le fac şoferii când conduc pe ploaie: nerespectarea distanţei de siguranţă

Din cauza aderenţei scăzute a asfaltului umed, distanţele de frânare pot creşte semnificativ pe timp de ploaie. Prin urmare, este necesar ca distanţa de siguranţă faţă de maşina din faţă să fie mărită corespunzător. Atenţie mare la piatra cubică: pe timp de ploaie aceasta devine extrem de alunecoasă, ceea ce favorizează apariţia accidentelor. 

Viteza de deplasare prea mare

Aderenţa precară înseamnă nu doar că trebuie să păstrăm o distanţă mai mare faţă de maşina din faţă, ci şi că trebuie să circulăm cu o viteză mai scăzută. Motivul este acelaşi; distanţa de frânare este semnificativ mai mare pe carosabil umed decât pe uscat. În plus, pe ploaie vizibilitatea este diminuată de picăturile de ploaie care se depun pe geamuri şi pe oglinzile laterale, ceea ce face ca situaţiile periculoase să fie sesizate mai târziu.

Ştergătoarele de parbriz deteriorate

Curăţarea eficientă a parbrizului pe timp de ploaie contribuie la creşterea siguranţei de deplasare. Un set de ştergătoare noi aduc un plus de siguranţă, în timp ce ştergătoarele care lasă urme de apă (sau lipsesc cu desăvârşire) vor creşte pericolul şi vor obosi conducătorul auto, care trebuie să se concentreze mai mult.

Atenţie la acvaplanare!

Acvaplanarea apare atunci când stratul de apă se interpune între anvelopă şi asfalt, ceea ce duce la pierderea contactului direct dintre acestea. Fenomenul este accentuat cu creşterea vitezei şi cu uzura anvelopei – o anvelopă mai nouă, cu profil adânc, va îndepărta mai multă apă şi va oferi rezerve de siguranţă mai mari la acvaplanare. Atunci când maşina acvaplanează, maşina pierde aproape total aderenţa, atât frânarea cât şi controlul direcţiei fiind semnificativ afectate. Evitaţi să treceţi cu roate prin zonele acoperite cu apă de pe şosea şi în general evitaţi să rulaţi prea aproape de oricare dintre extremităţile drumului.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Cristian Agatie
După o experiență scurtă în presa generalistă și radio, a intrat în presa auto „din oportunism” în 1994, la revista Autoturism a Automobil Clubului Român, și a rămas „din convingere” din 2008, la Auto Bild, un nou proiect demarat în România de Axel Springer în colaborare cu Edipresse. Absolvent ... citește mai mult

Comentarii
Inchide