Ce trebuie să știe fumătorii care călătoresc cu mașina în străinătate

Autor: Cristian Agatie acum 6 luni Utile

Chiar dacă cei mai mulți sunt conștienți că fumatul este un obicei dăunător, românii nu se pot abține să nu aprindă o țigară, chiar și la volan. Dacă în România este perfect legal, nu în toate țările este permis să fumezi la volan sau în mașină. Iată ce trebuie să știe fumătorii care călătoresc cu mașina în străinătate.

Intră în Galeria FOTO

Românii visează de multă vreme la o vacanță cu mașina prin Europa, iar anul acesta ar putea-o avea, cu puțin noroc. Chiar și dacă optează pentru alte forme de transport – avionul, spre exemplu – închirierea unei mașini la destinația deschide noi perspective. Perspective care ar fi umbrite în cazul în care ai primi o amendă pentru încălcarea unei prevederi la care nu te-ai gândit niciodată.

Este și cazul aprinderii unei țigări în mașină, fie că ești șoferi sau pasager. O acțiune care pare naturală la noi în țară este pedepsită în numeroase țări, în special atunci când în mașină se află copii. Pentru a te ajuta să păstrezi plăcerea concediului nealterată, cei de la DiscoverCars.com au întocmai o hartă a țărilor în care fumatul în mașină este permis și cela în care nu este permis, sau este permis cu restricții.

Ce trebuie să știe fumătorii: Nu toate țările apreciază fumatul

Unele țări, chiar dacă permit fumatul în mașină, au prevederi neobișnuite de care trebuie să ții cont. Spre exemplu, în Singapore, este interzis să fumezi cu geamurile deschise – fumul nu are voie să iasă în exterior. În Franța, pe de altă parte, este interzis să fumezi dacă în mașină se află un copil cu vârsta mai mică de 12 ani. De asemenea, ca șofer, trebuie să știi că este interzis să mănânci la volan. Amenda, ca și în cazul fumatului cu copil în mașină, este de 60 de euro.

Franța nu este singura țară care interzice fumatul în mașinile în care călătoresc copii sub 12 ani. Grecia și Luxemburg au prevederi similare în legislația rutieră. Vârsta copiilor care călătoresc în mașină este importantă, multe țări având praguri diferite pentru fumători. În Polonia, spre exemplu, este interzis fumatul dacă în mașină sunt alte persoane, indiferent de vârsta acestora. În Cipru, pe de altă parte, fumatul este interzis dacă există copii sub 16 ani în mașină. Amenda este în Cipru de 85 de euro.

 

Țările în care fumatul în mașină este complet interzis

Iată care sunt țările în care legea prevede restricții pentru fumatul în mașină alături de alți pasageri, inclusiv minori: Africa de Sud, Luxemburg, Polonia, Cipru, Grecia, Italia, Noua Zeelandă, Australia, Mauritius, Franța, Irlanda, Belgia, Danemarca, Austria, Malaiezia și Qatar.

Sunt și țări care interzic complet fumatul în mașină, indiferent dacă ești singur sau călătorești cu altcineva. Printre acestea, Argentina, Iordania, Iran, Armenia, Turkmenistan, Honduras și Burkina Faso. Mai aproape de noi, Bulgaria și Turcia interzice șoferilor să fumeze la volan, indiferent de circumstanțe. Iată că „fumăm ca turcii” poate să însemne și altceva.

Lucrurile se complică în cazul în care conduci în Statele Unite ale Americii. Cum fiecare stat are propria legislație, este important să știi unde poți fuma și unde riști o amendă. Statele în care fumatul în mașină este permis indiferent de împrejurări sunt West Virginia, Kentucky, Nebraska, Iowa, Pennsylvania, Minnesota, Indiana, South Dakota, Indiana și Ohio.

În schimb, fumatul este interzis dacă în mașină sunt pasageri minori în cele mai multe state americane.

În România, a existat un proiect de lege depus la Senat în urmă cu doi ani, care prevedea interzicerea fumatului în mașină dacă printre pasageri se găsesc copii minori sau femei însărcinate. Proiectul nu a ajuns niciodată la vot.



Comentarii
Inchide