Cele mai eficiente metode de dezaburire – de la metoda NASA la cea a ciorapului

Autor: George Cristea 12 dec. 2020 Utile

Anotimpul rece aduce cu sine multe probleme pentru șoferi, dar niciuna nu este atât de deranjantă ca aburirea geamurilor. Iată care sunt cele mai eficiente metode de dezaburire – de la metoda NASA la cea a ciorapului.

Intră în Galeria FOTO

Chiar dacă ai rezolvat problema gheții de pe geamuri, este foarte posibil ca geamurile aburite să continue să te deranjeze atunci când pleci cu mașina rece dimineața. Geamurile aburite nu sunt doar o neplăcere, ci și un pericol pentru siguranța circulație, afectând vizibilitatea. Sunt mai multe motive pentru care geamurile se aburesc, dar cele mai importante sunt motivele pentru care geamurile refuză să se dezaburească.

Pe timpul anotimpului rece, umiditatea aerului exterior scade, la fel și temperatura. Prin contrast, aerul din interiorul mașinii este umed din cauza respirației pasagerilor, dar și mai cald, astfel încât atunci când intră în contact cu geamurile reci, apa din aer se condensează și aburește geamurile. În condiții ideale, pornirea sistemului de ventilație ar trebui să elimine aburul de pe geamuri în câteva zeci de secunde. Dacă nu se întâmplă, cauza trebuie căutată în altă parte.

Cele mai eficiente metode de dezaburire: De ce nu se dezaburesc geamurile?

Una dintre cauzele frecvente pentru care geamurile rămân aburite chiar și atunci când interiorul mașinii se încălzește este un filtru de polen plin de mizerii. În mod ideal, filtrul de polen trebuie înlocuit înaintea sezonului rece, pentru a permite o circulație a aerului optimă în habitaclu. O altă cauză pentru care geamurile rămân aburite poate fi uitarea sistemului de climatizare pe modul de recirculare a aerului.

Dacă atât filtrul de polen cât și recircularea au fost scoase din ecuație, circulația aerului poate împiedicată de frunze și alte mizerii care blochează prizele de aer de la baza parbrizului. Un alt motiv pentru care geamurile se aburesc inexplicabil poate fi acumularea de apă în habitaclu. Iarna, zăpada de pe ghete rămâne pe preșuri și se topește, păstrând o atmosferă umedă în mașină – de unde și aburirea frecventă a geamurilor.

Cum dezaburești geamurile – cele mai creative metode

Toată lumea știe că pornirea sistemului de aer condiționat (chiar dacă este frig și pare o idee greșită) va contribui la dezaburirea geamurilor, acționând prin dezumidificarea aerului din interior. Totuși, dezaburirea geamurilor poate fi grăbită folosind diverse tehnici și metode. Cea mai cunoscută este „metoda NASA”, care presupune reglarea sistemului de climatizare pentru obținerea unor rezultate rapide. Metoda a fost pusă la punct de inginerul NASA Mark Rober, care a testat mai multe soluții de dezaburire. Iată ce trebuie să faci:

  • Dai ventilatorul la putere maximă;
  • Dai căldura la putere maximă;
  • Aerul condiţionat este pornit;
  • Recircularea aerului este oprită;
  • Geamurile trebuie întredeschise.

Există însă și soluții care previn din start formarea condensului pe geamuri, iar internetul a documentat unele dintre cele mai bizare. Este la mintea cocoșului că folosirea unei soluții speciale care previne aburirea geamurilor va da rezultatele scontate și na va trebui să te mai gândești la dezaburire. Foarte puțini știu însă că ștergerea geamurilor cu spumă de bărbierit va avea același efect. Filmul protector format din săpun pe suprafața geamurilor poate ține până la 4 săptămâni.

O altă metodă „creativă” este să ai în mașină o șosetă pe carte ai umplut-o cu silicon din litiera pisicii. Acesta va absorbi eficient umezeala din mașină, prevenind aburirea geamurilor. La fel de eficiente ar trebui să fie și soluțiile dedicate pentru absorbția umezelii, pe care le găsești la raioanele de detergenți.

Unii „cunoscători” mai vorbesc de metoda cartofului, dar eficiența acesteia nu este suficientă pentru a o lua în seamă. Dacă nu crezi, este suficient să vizionezi videoclipul în care sunt testate toate aceste metode de dezaburire.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide