Cum scapi rapid de zgârieturile de la mânerele ușilor – pas cu pas

Autor: George Cristea acum 4 săptămâni Utile

Mânerele ușilor mașinii adună numeroase zgârieturi superficiale de-a lungul timpului, provocate de atingerea unghiilor, bijuteriilor și articolelor vestimentare. Iată cum scapi rapid de zgârieturile de la mânerele ușilor.

Intră în Galeria FOTO

Chiar dacă sunt inestetice, zgârieturile de la mânerele ușilor pot fi ușor îndepărtate. Întreaga operațiune nu ar trebui să dureze mai mult de 10 minute, după cum demonstrează un videoclip postate de o companie de detailing din Statele Unite.

Zgârieturile de la mânerele ușilor: Polish rapid

Pasul 1: Spălarea suprafeței
Primul pas al operațiunii este spălarea din abundență cu apă a zonei portierelor, astfel încât orice urmă de praf sau mizerie să fie îndepărtată. În zona mânerului și în spatele acestuia trebuie insistat cu jetul de apă, în timp ce acesta este manevrat astfel încât orice urmă de mizerie ascunsă în spatele acestuia să fie îndepărtată.

Pasul 2: Uscarea completă a zonei
La fel de importantă ca și spălarea, uscarea trebuie făcută la fel de atent, inclusiv în spatele mânerului și în mecanismul acestuia, pentru ca apa să nu rămână blocată.

Pasul 3: Polish
Operațiunea trebuie efectuată cu mânerul ușii acționat, deci este necesară încuierea mașinii și blocarea mânerului în poziție deschis. Poți folosi pentru aceasta o racletă nu foarte groasă din plastic, care nu va afecta stratul de vopsea. Întregul secret este accesul sculelor de polish în spatele mânerului, ceea ce înseamnă în principiu un polish manual. Chiar dacă necesită ceva mai multă muncă, un polish manual va fi mai delicat pentru suprafețele din plastic al mânerului.

Cum protejezi mânerele ușilor de zgârieturi ulterioare

Dacă nu dorești să repeți această procedură periodic, nu este o idee rea să protejezi zona din jurul mânerului prin aplicarea unui film de protecție transparent. În magazinele de accesorii auto poți găsi astfel de kituri adaptate la diferite modele de mașini.

În final, un aspect impecabil al caroseriei necesită grijă și pasiune din partea proprietarului mașinii. Chiar și pentru o banală spălare a caroseriei trebuie să ții cont de anumite reguli dacă vrei ca mașina ta să arate impecabil.

sursa: Motor Authority



Comentarii
Inchide