Cum te protejezi de coronavirus în mașină

Publicat: 16 03. 2020, 18:09
Actualizat: 17 03. 2020, 16:27

Cu cât spațiul este mai mic, cu atât și riscul de a fi contaminat este mai mare. Este valabil în special în contextul epidemiei de coronavirus. Iată cum te protejezi de coronavirus în mașină.

Intră în Galeria FOTO

Pare greu de crezut, dar pe un volan de mașină se găsesc, în medie, 107 tipuri de germeni. Prin comparație, pe scaunul de WC al unei toalete publice sunt de aproape 10 ori mai puțini – cam 12! În plus, germenii prosperă și pe maneta schimbătorului de viteze, pe cea a frânei de mână, pe comutatoare, scaune, dar în special pe ecranul tactil al sistemului multimedia.

În plus, dat fiind că ocupanții unei mașini stau atât de aproape unul de celălalt, posibilitatea de a transmite virușii prin picători de salivă crește enorm. Sunt condiții ideale pentru răspândirea noului coronavirus, cunoscut și ca SARS-Cov-2 sau Covid-19. Pericolul este la fel de mare în cazul în care mergi singur în mașină, dar aceasta este condusă de mai multe persoane: potrivit celor mai recente studii, virusul persistă pe suprafețe pentru o perioadă lungă, uneori mai mare de o săptămână.

Cum te protejezi de coronavirus în mașină

Cel mai bun sfat este să asiguri igiena mașinii. Nu lăsa batiste folosite prin mașină: nu doar că arată dezgustător, dar acestea reprezintă și un mediu perfect pentru dezvoltarea microbilor. Curăță frecvent și atent toate suprafețele pe care le atingi cu mâna în mașină – volanul, schimbătorul de viteze, comutatoarele, mânerele ușilor, ecranul și butoanele sistemului multimedia.

Potrivit specialiștilor, pentru curățarea suprafețelor se pot folosi compuși normali de curățare, folosiți în mod obișnuit în gospodărie. De asemenea, se pot folosi agenți antibacterieni sau șervețele umede dezinfectante, dar aceștia nu aduc avantaje suplimentare.

Rețineți că dezinfectanții nu îndepărtează murdăria și deci nu trebuie folosiți în locul produselor de curățare normale. Aceștia pot fi de folos însă la dezinfectarea diferitelor suprafețe din mașină, îm special dacă vă aflați într-una din grupele de risc (bătrâni, cu probleme medicale) sau dacă suspectați că o persoană infectată ar fi putut sta în mașină. Evitați agenții de curățare agresivi, care ar putea ataca suprafețele.

Atenție la sistemul de aer condiționat!

Sistemul de climatizare nu trebuie folosit pe recirculare, pe cât posibil. În cazul recirculării, particulele de pe suprafețe sunt împrăștiate în toată mașina, crescând riscul de contaminare. Dacă aveți pasageri care tușesc, evitați folosirea instalației de ventilație pe modul de recirculare. Aerul proaspăt, din afară, este în regulă.

Filtrul de aer condiționat (cunoscut și ca filtru de habitaclu sau filtru de polen) trebuie schimbat cu regularitate. În caz contrar, microbii se vor dezvolta și vor contamina aerul din mașină. Alegeți, pe cât posibil, un element filtrant cu carbon activ. Acesta este mult mai eficient la curățarea aerului de germeni.

În final, nu uitați cele 10 reguli de aur care previn răspândirea coronavirusului, valabil atât în mașină cât și în viața de zi cu zi: