Top 5 greșeli pe care le faci când îți transporți copilul cu mașina

Autor: Elena Luchian 27 nov. 2019 Utile

Crezi că este suficient să pui copilul într-un scaun auto pentru a-l transporta în siguranță cu mașina? Ei bine, nu, indiferent de cât ești de bun ca șofer și cât de prudent circuli. Sunt câteva principii pe care trebuie să le urmărești pentru ca micuțul tău să fie protejat.

Codul Rutier impune ca pasagerii cu vârsta sub 12 ani sau înălțimea sub 1,50 m, să poarte centuri de siguranță adaptate greutății și dimensiunii lor. Cei cu înălțimi până la 1,35 m, trebuie să fie transportați doar fixați sau prinși cu ajutorul unui dispozitiv de fixare în scaun pentru copii, instalat în autovehicul.

GALERIE FOTO

copilul în mașină

Dispozitivul de fixare poate fi o scoică auto, un scaun auto sau un booster, alese conform greutății, înălțimii și vârstei copilului.

Dar ce greșeli fac părinții când își plimbă copiii cu mașină?

5. Folosesc scaune auto front-facing

Studiile au arătat că poziția cu spatele la sensul de mers este de cinci ori mai sigură decât cea în care copilul stă cu fața. Rear-facing-ul este recomandat cel puțin până când copilul va ajunge la 13 kilograme și ideal, până la 18 kilograme. Dacă te îngrijorezi că nu-l poți urmări pe parcursul călătoriei, o oglindă montată în tetieră va rezolva problema.

4. Folosesc landoul în mașină

Landou versus scaun auto versus scoică auto. Care este cea mai bună alegere? Deși vin cu insert de bebeluș și sunt promovate ca fiind potrivite de la 0 luni, este doar marketing. Scoica auto îi oferă cea mai bună protecție unui copil care încă nu stă în fund. Scoica îi rămâne mică atunci când capul depășește marginea superioară a scoicii. Landoul nu este un mijloc de asigurare în mașină, nu este testat la impact și nu îl protejează pe cel mai mic pasager aflat la bord.

3. Pun copiii în scaun cu haine groase

La instalarea în scaunul auto, copilul trebuie să nu poarte geacă, fular, combinezon. Centurile alunecă pe acestea și nu garantează susținerea necesară în caz de impact. Pe timp de iarnă, până când temperatura din mașină ajunge la un nivel optim, micuțul poate fi învelit cu o păturică sau chiar cu geaca.

2. Le dau copiilor de mâncare în scaunul auto

Riscul de înec în mers este uriaș, mai ales în scoică sau în scaunul aflat în poziție de somn. Sunt șanse mici să poți interveni rapid, pentru că pierzi secunde prețioase încercând să desfaci centurile. E mai bine să tragi pe dreapta și să scoți copilul din sistemul de transport atunci când vrei să-i oferi o gustare.

1. “La mami în brațe e cel mai sigur!”

Greșit! Nu este nici sigur și nici legal. Indiferent de dinamica unui accident, brațele mamei nu pot proteja copilul și nu-l pot ține pe loc. Nici sistemul de purtare nu este un dispozitiv de reținere omologat pentru transportul în mașină.

Nerespectarea normelor referitoare la transportul copiilor în mașină se sancționează cu amenzi cuprinse între 600 și 1.200 de lei.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Pixabay



Comentarii
Inchide