Creaţie pur românească: Dacia 1300 Concept 2014

Mai ţineţi minte când am declarat sus şi tare că românii au talent la design? Se pare că nu ne-am înşelat, iar dovada perfectă care încheie un an productiv pentru tinerii designeri români este Dacia 1300 Concept 2014.

Creaţie pur românească: Dacia 1300 Concept 2014 Creaţie pur românească: Dacia 1300 Concept 2014

Alexandru Bogdan Mariş este student în anul IV la Universitatea Transilvania din Braşov, mai exact la Facultatea Design de Produs şi Mediu, secţia Design Industrial. Acesta este titlul oficial. Cu alte cuvinte, Alexandru a fost dintotdeauna pasionat de maşini, lucru care l-a motivat în ultimii ani în încercarea de a se afirma în lumea designului auto.

A început ca orice tânăr, cu paşi mici, prin desene pe hârtie, apoi trecând la Photoshop pentru a deveni ulterior specializat în programe de modelare asistate de calculator, precum 3Ds Max. Munca lui Alex a dat roade în 2009, când tânărul student a definitivat proiectul Dacia Logan Coupé, un "mic succes" care l-a impulsionat şi mai tare.

"Am hotărât că trebuie să îmi adun toate cunoştinţele în materie de design auto şi modelare virtuală într-un concept mult mai bine gândit şi pus la punct. Astfel au apărut primele idei pentru o readucere la viaţă a celebrei Dacia 1300, un proiect care avea să se întindă pe o perioadă de 3 ani".

Aşadar, doamnelor şi domnilor, s-a născut conceptul Dacia 1300, despre care îl vom lăsa pe Alexandru să ne povestească mai multe.

"2014 Dacia 1300 Concept are la bază clasica Dacia 1300 produsă la Mioveni în anii '70. Am păstrat toate elementele de pe maşina originală: elementele cromate, grilele, forma farurilor şi a stopurilor, amplasarea buşonului de benzină. Am îmbinat chiar şi jantele într-o maşină nouă, maşina care şi-ar dori să se plaseze în clasa de lux, printre modele ca Audi A7, Mercedes S-Klasse şi ajungând chiar până la Porsche Panamera".

În materie de date tehnice, Alexandru propune o lungime de 5,1 metri şi o lăţime de 2 metri pentru conceptul Dacia 1300, cumulate cu linii de design agresive, foarte pronunţate, dar care păstrează totodată aspectul clasic.

Pentru interior, designerul a renunţat la bancheta din spate, imprimând o configuraţie cu patru locuri "foarte spaţioase", după spusele sale. 

"Trebuie avut în vedere că acest model este un concept, un exerciţiu de design şi nu o maşină gata să iasă pe stradă. Din acest motiv sunt elemente care lipsesc de pe maşină, cum ar fi stâlpul B". Alexandru preferă să lase publicul să speculeze cu privire la tehnologia şi soluţiile mecanice care s-ar preta conceptului său, însă mărturiseşte că "ar fi frumos ca maşină să aibă un motor V8 puternic şi tracţiune spate, dar în acelaşi timp şi un motor electric pentur cei mai eco-friendly".

Trebuie să mărturisesc că felul în care arată conceptul Dacia 1300 m-a lăsat mască pentru câteva momente, drept pentru care toată redacţia ProMotor îl felicită pe Alexandru pentru creaţia sa şi îi urează mult succes în continuare. Iar pe voi vă lăsăm în compania superbei Dacia 1300 Concept, ilustrată în materialul video de mai jos şi în galeria foto.