Fisker Surf - concept care prefigurează un shooting-break hibrid de lux

Pentru Salonul Auto Frankfurt 2011, surpriza micului constructor de maşini ecologice Fisker se numeşte Fisker Surf. Model care poate fi considerat versiunea shooting-break a berlinei Fisker Karma şi care va costa peste 100.000 de dolari.

Fisker Karma a fost prezentat sub formă de concept în 2008, pentru ca în 2010 să fie anunţată intrarea în producţia de serie. Totuşi, primele livrări vor începe doar din 2012, maşina fiind construită în uzina Valmet din Finlanda.

În 2009, pe baza lui Karma a fost dezvoltat şi un cabriolet luxos, Fisker Karma Sunset, despre care încă nu se ştie dacă va fi produs şi în serie, iar acum, cu ocazia Salonului Auto Frankfurt 2011, iată şi o versiune break a lui Karma, botezată Fisker Surf.

Fisker Surf este versiunea shooting break a lui Fisker Karma

De fapt, putem vorbi mai degrabă de un shooting-break, portbagajul lui Surf nefiind gândit pentru a rivaliza cu breakuri precum Mercedes-Benz E-Class T-Modell, de exemplu, ci dorindu-se a fi mai practic decât al berlinei Karma, care oferă doar 200 de litri: portbagajul lui Surf variază între 359 şi 820 de litri, adică suficient pentru nevoile milionarilor.

Mai mult, designerii Fisker îndrăznesc chiar să compare Fisker Surf cu noul Ferrari FF, faţă de care modelul de faţă plusează cu încă două portiere, spiritul practic şi accesul la locurile din spate fiind mult mai bun astfel. Iar pasagerii din spate se pot bucura de un surplus de 0,5 cm pentru cap. În plus, masa lui Surf este de 2.000 kg (similar cu Ferrari FF), cu numai 35 kg mai mult ca sedanul Fisker Karma.

Fata de cei 200 de litri ai lui Karma, portbagajul lui Fisker Surf variaza intre 350 si 800 de litri

Din punct de vedere tehnic, Fisker Surf împarte aceeaşi platformă tehnică cu Fiske Karma. Prin urmare, sub capotă regăsim acelaşi motor termic, un 2.0 turbo de origine GM, cu 255 CP, combinat cu două motoare electrice alimentate de la baterii litiu-ion, cu posibilitatea de încărcare de la o sursă independentă de curent electric.

Faţă de modelul Karma, inginerii au apelat la un mic artificiu în cazul lui Fisker Surf: în modul Sport, maşina are un sound mai prezent, deoarece a fost modificată evacuarea. În plus, acest shooting-break beneficiază de setări specifice pentru continentul european, având suspensia mai fermă şi o direcţie mai precisă.

Cei de la Fisker speră să vândă circa 3.500 de modele Surf anual în Europa, considerând că aici publicul este mai atras de astfel de modele, cu un spirit practic mai bun. În privinţa preţurilor, nici o informaţie clară, dar oficialii îi anunţă pe amatori că se pot aştepta la o treime din preţul unui Ferrari FF. Ceea ce ar însemna în jur de 80-90.000 euro.