Premieră la Seul 2011 - Kia Naimo Electric Concept

Cu ocazia Salonului Auto de la Seul, Kia prezintă în premieră mondială Kia Naimo Electric Concept, un model care combină tradiţia constructorului coreean cu inovaţiile tehnologice.

Premieră la Seul 2011 - Kia Naimo Electric Concept Premieră la Seul 2011 - Kia Naimo Electric Concept

Naimo înseamnă pătrat, ceea ce descrie şi se potriveşte foarte bine noului concept de la Kia. Forma pătrăţoasă, un soi de carte de vizită a producătorului coreean, dacă stăm să ne gândim la istoria acestei mărci, ascunde ultimele invovaţii în materie de tehnologie şi nu în ultimul rând de propulsie.

La exterior se pot observa blocurile optice faţă/spate echipate cu tehnologia LED, iar înterior este desprins parcă dintr-un film SF. Acesta a fost conceptul pentru a crea un sentiment de linişte. Toate materialele utilizate sunt "tradiţionale" de la stejarul coreean până la hârtie "Han-ji". Acestă hărtie este făcută manual din lemnul unui copac coreean. Pe lângă aceste materiale tradiţionale regăsim la interior şi tehnologie de ultimă oră. TOLED (transparent organic light emitting diode) luminează întreg instrumentarul de bord. Mai mult decât atât, acesta prezintă conectivitate pentru toate dispozitivele electronice.

Propulsia maşinii este asigurată de un motor sincron cu magneţi permanenţi care dezvoltă o putere de 109 CP şi un cuplu motor de 280 Nm, asigurând o viteză maximă de 150 km/h. Motorul este alimentat de două "pachete" de baterii Litiu Ion Poliner de 27 kWh. Tehnologia Litiu - Polimer prezintă un avantaj major faţă de tehnologia pentru baterii utilizată în acest moment, şi anume automonia oferită cu doar un singur "plin" este de aproximativ 200 km. Pentru a mării distanţa parcusă cu un singur "plin" inginerii Kia au montat pe maşină jante speciale din aliaj de 20 inch gândite pentru a reduce rezistenţele aerodinamice şi de frecare.

Apropo.ro
Cum să faci un avion propulsat de... muşte! Cum să faci un avion propulsat de... muşte!

Ţi s-a întâmplat vreodată să vrei să faci ceva trăznit, dar nu ai avut imaginaţie? Pentru astfel…

Ce s-a ales de predicţiile din 1900 (Partea I)
De ce a dat afară preotul o mireasă din biserică
Descopera.ro
Bărbaţii infideli sunt mai predispuşi la atac de cord Bărbaţii infideli sunt mai predispuşi la atac de…

Bărbaţii care îşi înşeală soţiile au un risc de apariţia a atacului de inimă mult mai crescut…

Top 10 specii noi ale anului 2012 (FOTO/VIDEO)
Yves Rossy - omul care s-a visat pasăre
Go4it.ro
Calculator de 49 dolari? Calculator de 49 dolari?

APC este PC-ul construit de VIA pentru conectarea la Internet. Acesta este scopul principal al acestui…

Afla cum poti face rost de un televizor de ultima…
Afla cum vrea sa iasa Nokia din criza
Showbiz.ro
Leah Francis este irezistibilă! (Poze) Leah Francis este irezistibilă! (Poze)

Blonda Leah Francis este o blondă irezistibilă, posesoarea unui bust impresionant de mare, dar natural.…

Shakira se dezbracă pentru Playboy!
Rihanna a făcut sex cu Justin Bieber?
ProSport.ro
CSU Ploieşti a câştigat pentru a opta oară titlul  la baschet masculin! CSU Ploieşti a câştigat pentru a opta oară titlul…

Echipa de baschet masculin CSU Ploieşti a câştigat joi, la Brazi, cel de-al optulea titlu naţional…

Madridul urlă de fericire! Realul reface echipa galactică:…
Mureşan, îndrăgostit de Kone: "E un jucător interesant…