Toyota Hi-CT Concept

Specifice în primul rând pieţei locale, automobilele pătrăţoase se vor a fi acum cool. Pentru că asa e moda.

Toyota Hi-CT Concept Toyota Hi-CT Concept

De altfel ţelul conceptului Hi-CT este de a oferi noi căi de distracţie şi nivele de "coolness" conceptului de automobil urban, inspirat de gândirea şi stilul de viaţă al celor tineri. La prima vedere, dimensiunile maşinii sunt mici, însă forma caroseriei este cel puţin ciudată, lăsând impresia de spaţiu nefolosit, impresie accentuată de situarea roţilor în extremităţile caroseriei.


Cu o lungime de 3,3m, o înălţime de 1,78m şi o lăţime de 1,69 m, Hi-CT este ideal pentru oraş mai ales datorită soluţiei de propulsie folosită. Bateriile necesare punerii în mişcare a maşinii sunt situate în podea, spaţiul pentru pasageri nefiind afectat. De asemenea în interior există şi prize de 100 V pentru o multitudine de utilităţi. Portbagajul poate fi îndepărtat complet pentru a face loc unor plăci de surf, biciclete sau alte echipamente.