Dacia Clasic 2014: superbele Dacii bătrâne au întors Braşovul în timp cu 25 de ani! Update VIDEO

Nostalgicii pasionaţi de Dacii, în special de modelele 1100 şi 1300, au putut gusta din aroma unor vremuri şterse de timp la Întâlnirea Naţională Dacia Clasic, eveniment organizat de Dacia Clasic şi Retromobil Club România.

Dacia Clasic 2014: superbele Dacii bătrâne au întors Braşovul în timp cu 25 de ani! Update VIDEO Dacia Clasic 2014: superbele Dacii bătrâne au întors Braşovul în timp cu 25 de ani! Update VIDEO

Ploua mocăneşte, sacadat şi iritant, când prima Dacie cotea agale la stânga şi traversa Piaţa Sfatului din Braşov către locul de aliniere. Şirul de caroserii colorate se plia ordonat, iar organizatorii ghidau energic bătrânele doamne, manevrate boem de şoferi, cu cotul stâng scos pe geamul lăsat. Văzut de sus, grupul de 70 de Dacii retro pare un cub Rubik neterminat, strivit de timp.

"Până şi mirosul este la fel ca pe vremuri", îmi spune un domn îmbrăcat în alb din cap până în picioare, în timp ce adulmecă interiorul unei Dacii 1300. "Nu ştiu dacă îţi aduci aminte, eşti prea tânăr".

Ritualul este simplu, dar respectat întocmai de fiecare pasionat care şi-a adus Dacia la Întâlnirea Naţională Dacia Clasic. Parcat maşina, deschis portierele şi capota, afişarea unui zâmbet şi aşteptarea curioşilor. Afli orice de la proprietarii conştiincioşi, care îşi păstrează maşinile impecabile: date tehnice, peripeţii din călătoriile pe drumurile României comuniste, povestea maşinii pe care acum o curăţă regulat de broboanele de apă de ploaie îngrămădite pe caroserie.

Privitorii se împart rapid în două grupuri, fiecare concentrat în jurul unei maşini. Dacă la fiecare Dacie în parte se adună de regulă trei-patru curioşi, cele două modele rare definesc polii muşuroiului de trecători.

Destinată exclusiv cuplului Ceauşescu şi înalţilor demnitari comunişti, Dacia 2000 este acum generatoare de curiozitate şi punct de atracţie al întâlnirii de la Braşov. În esenţă un Renault 20 asamblat în România, maşina a fost fabricată în 1981 şi răsfăţa mai marii comuniştilor cu dotări julesverniene pentru acea vreme: aer condiţionat, transmisie automată, geamuri electrice şi pilot automat, cu comenzi pe volan. Mai multe aflăm de la Ovidiu Măgureanu, proprietarul "Tovarăşei" şi preşedinte Dacia Clasic:

"Vorbim de o maşină fabricată în puţine exemplare, câteva zeci, poate sute de exemplare, fiindcă nu există o cifră oficială. Nu a fost de vânzare pentru populaţie, a fost folosită pentru elita vremii. Maşina aceasta în particular a fost folosită pentru deplasarea tovarăşului Ceauşescu prin vizitele de lucru din Bucureşti, de la Casa Poporului şi din ţară. Nu o conducea el, şi culmea, nu stătea nici în spate, unde te simţi cel mai bine în maşina asta. El stătea în faţă-dreapta."

 

Istoria recentă a maşinii şi recondiţionarea acesteia încep însă, din online: "Am găsit maşina pe internet, nu într-o stare foarte bună, dar a meritat atenţia şi chiar a meritat să-mi ocup timpul doi ani de zile şi să muncesc la ea. Şi mai am. Are un motor de 2.200 cmc, 115 CP, o cutie de viteze automată cu trei trepte, servodirecţie, servofrână, geamuri electrice, închidere centralizată, aer condiţionat, dotări care nu prea existau pe vremea aceea pe o Dacie. Şi un consum mare în oraş, şi mai puţin mare în afara oraşului".

Am lăsat-o pe "Tovarăşă" sub privirile care se îngrămădeau în habitaclul neconvenţional şi ne-am îndreptat către celălalt punct de atracţie. Alb, elegant, recondiţionat impecabil. Proprietarul său este Remus Azoiţei, violonist român, cel mai tânăr membru din Istoria Academiei Regale de Muzică din Marea Britanie. Am schimbat câteva cuvinte despre maşina care i-a impresionat pe cei de la Wheelers Dealers, şi iată ce am aflat:

"Este un Renault 12 original, cu specificaţia că are volanul pe dreapta, fabricat în Franţa pentru piaţa engleză, în 1971. Foarte multe subansamble, foarte multe, sunt unice şi diferite, iar asta o face şi mai greu de restaurat pentru că orice componentă este altfel. Eu spun că sunt foarte norocos că am reuşit să pun totul original pe ea şi să o readuc la viaţă.

Este un simbol pentru anii mei din România - eu sunt stabilit în Londra, acolo funcţionez, acolo îmi e familia - şi mă balansează emoţional pentru că îmi aduce aminte de primii mei ani şi atunci trecutul şi prezentul cumva se îmbină frumos şi îmi face mare plăcere să am aşa ceva, este o bijuterie. Ies cu ea la plimbare de câte ori pot, dar eu nu prea am timp. Circul foarte mult, fiind violonist de concert, dar vara mai ales, şi când e soare afară o scot din garaj şi pe unde trece face furori. Este un spectacol continuu, lumea zâmbeşte şi îşi descreţeşte fruntea".

După încă o sesiune de admirat exponatele cochete, domnul în haine albe îmi atrage iar atenţia. Nu mai este înconjurat de Dacii, ci de trecători, din postura de mim de stradă. La fel ca artistul, Daciile mimează o atmosferă în care puţini au avut ocazia să respire. Şi deşi multe modele asemănătoare sunt ameninţate de banii promişi de tichetul Rabla, pasionaţii găsesc în continuare căi prin care să insufle viaţă acestor simboluri româneşti.