Profitul Nissan scade cu 3,2%

Nissan Motor, al treilea mare constructor auto japonez, a consemnat o scădere de 3,2% a profitului operaţional în perioada aprilie-iunie, transmite Reuters.

Profitul Nissan scade cu 3,2% Profitul Nissan scade cu 3,2%
Profitul net al Nissan, companie controlată de grupul francez Renault, a scăzut cu 16%, la 92,3 miliarde de yeni, evoluţie determinată de baza de comparaţie ridicată aferentă primului trimestru fiscal din 2006, când firma japoneză a înregistrat o rată de impozitare foarte redusă.

Directorul general al Nissan, Carlos Ghosn, care conduce şi Renault, a avertizat investitorii, luna trecută, că profitul va scădea în contextul evoluţiei negative a vânzărilor de autovehicule de teren (SUV) şi de camionete pe piaţa din SUA, cea mai profitabilă piaţă pentru compania niponă.

Nissan este singurul constructor japonez important care va consemna o scădere a profitului operaţional, potrivit analiştilor. Pe de altă parte, compania a confirmat obiectivul privind obţinerea unui profit operaţional de 800 miliarde de yeni, respectiv a unui câştig net de 480 miliarde de yeni, în acest an fiscal.