Studiu: reticenţa faţă de maşinile care se conduc singure rămâne foarte mare

Autor: Iulian Dnistran 27 nov. 2012 Știri auto

Aproape jumătate dintre şoferii din Marea Britanie nu ar folosi niciodată o maşină care se conduce singură, potrivit unui studiu realizat de Institute of Advanced Motorists. Mai exact, 40% dintre cei care au răspuns la studiu nu sunt adepţii maşinilor autonome, în timp ce 10%  dintre participanţii la studiu au spus că „tehnologia maşinilor care se conduc singure este iresponsabilă”.

Majoritatea celor care au răspuns la întrebările studiului, adică 50% dintre ei, au spus că ar prefera ca eforturile pentru crearea unor maşini mai bune să fie redirecţionate către îmbunătăţirea abilităţilor celor care se află la volan. Potrivit acestui studiu, majoritatea şoferilor din Marea Britanie „nu cred că maşinile autonome vor deveni populare”.

Pe de cealaltă parte a baricadei, Google îşi continuă activitatea de testare a maşinilor care se conduc singure, mai ales că a avut parte şi de un ajutor venit din partea legiuitorilor din statul american California, care au dat voie maşinilor autonome să circule pe drumurile publice ale statului.

Şi nu doar Google îşi încearcă norocul cu această tehnologie, ci şi BMW, care testează sistemul ConnectedDrive Connect, şi Audi.

Voi ce credeţi despre maşinile autonome?

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide