Uite folia, nu e folia! Ce s-a întâmplat cu maşina de poliţie cu folie închisă la culoare pe geamuri

Autor: ProMotor 10 dec. 2015 Știri auto

Mai ţineţi minte pozele cu maşina de poliţie fotografiată în Bucureşti, care avea pe geamuri aplicată o folie foarte închisă la culoare? ProMotor a vrut să afle dacă respectiva folie întruneşte condiţiile legale, drept urmare ne-am adresat Poliţiei Rutiere pentru o explicaţie. 

Astfel, din răspunsul autorităţilor, aflăm că pe geamurile laterale şi luneta autospecialei (care nu este de patrulare, ci îndeplineşte altfel de activităţi), a fost aplicată o folie autorizată RAR în data de 23.10.2014. 

Totuşi, la data efectuării verificărilor în urma solicitării ProMotor, autospeciala în cauză nu mai avea aplicată folia auto pe geamuri, astfel încât nu s-a putut verifica dacă geamurile pe care s-au aplicat foliile respectă condiţiile tehnice privind gradul de transparenţă specificat şi dacă fiecare geam pe care s-a intervenit a fost marcat corespunzător de către aplicator.

Potrivit RAR, parbrizul trebuie să confere o transparenţă de minim 75% în câmpul de vizibilitate al şoferului, în timp ce geamurile laterală faţă, o transparenţă de minim 70%. Pentru celelalte geamuri, coeficientul de transmitere al luminii poate fi mai mic de 70%.

Luneta nu este considerată a fi un geam cu rol important în vizibilitatea conducătorului auto, cu condiţia ca vehiculul să fie dotat cu oglinzi retrovizoare exterioare pe ambele părţi.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide