Ameninţarea dreptului la locul de parcare

Azi dimineaţă am găsit un loc de parcare lângă trotuar, în apropierea biroului. Credeam că sunt norocos. Însă m-am trezit cu ameninţări pe principiul "că aşa vreau eu". Uitasem că trăim în România.

Ameninţarea dreptului la locul de parcare Ameninţarea dreptului la locul de parcare

Este vorba despre spaţiul aflat la adresa Aurel Vlaicunr. 85, din capitală. Adresă unde găsiţi o poartă, ungard, o cuşcă a unui agent de pază şi... un spaţiu foarte marebetonat.

Nu am reuşit să aflu despre ce firmă e vorba, aşa încâto voi denumi în continuare "firma de pe Aurel Vlaicu85". Nu ştiu nici care este firma de pază însărcinată cuprotecţia ei, nici numele agentului de azi dimineaţă, nici rasacâinelui maidanez pripăşit în spatele gardului.

Dar ştiu că m-am lovit de un românism acerb în aceastădimineaţă.

Azi dimineaţă, în apropierea biroului, am zărit un loc taman bunpentru Jimny-ul meu de3,5 metri, plasat între două porţi şi fără vreun semn deparcare interzisă pe gard ori cunoscutele "bariere" dinmetal sau lemn, care să indice că e un loc rezervat.

Plasez maşina acolo, dar de după poartă apare un domn cu părulalb, îmbrăcat în costumaţie de agent de pază, care îmi atrageatenţia: "Nu aveţi voie să parcaţi aici, e interzis, mutaţimaşina de aici". Ah, uite că s-a dus norocul meu, măgândesc, în timp ce mă uit mai cu atenţie, poate am fost eu neatentşi nu am observat semnul de parcare interzisă.

Însă un astfel de semn lipsea. Drept pentru care, mirat, l-amîntrebat pe domnul agent cum să fie interzisă parcarea din momentce nu e nici un semn care să indice acest lucru? Domnul agent acontinuat, vizibil deranjat că nu şi-a impus autoritatea de laînceput: "E parcare plătită, nu aveţi voie, hai, plecaţiodată".

Parcare plătită acolo? Din nou, fără nici un marcaj, fără niciun semn? Serios? Asta deja sună a "aşa vrea muşchiimei", în condiţiile în care consideram că am tot dreptulsă parchez legal.

Normal (sau poate anormal pentru România...), am continuat săcer explicaţii. La care omul pur şi simplu mi-a rânjit şi mi-aaruncat-o: "Dacă o laşi aici, vezi tu cum o găseşti sau nuo mai găseşti". După cunoştinţele mele, acest lucru seîncadrează la ameninţări, fără nici o justifiare legală sau de bunsimţ.

Bineînţeles că mi-a cam sărit ţandăra şi i-am cerut agentului înprimul rând să îmi arate o dovadă că el are dreptate să îmiinterzică să parchez acolo, dar şi să îmi explice din ce motiv măameninţă - mai ales că deja tonul lui devenise demahalagiu.

După nişte comentarii puerile plus o înjurătură, s-a băgat încuşca lui, refuzând să îmi răspundă întrebărilor justificate dinpartea mea, de ce acest comportament?

Ce am făcut imediat după aceea, ar putea fi considerat oprostie: am sunat la poliţie. Probabil veţi spune că sunttâmpit, să pun paie peste foc. Aşa este, dată fiind situaţia detupeu şi nesimţire din România, sunt un tâmpit. Dar, dacă măraportez la bunul simţ pe care ar trebui să îl avem ca oameni, credcă am procedat corect.

În vreo 10 minute, a sosit un echipaj la faţa locului. Echipajcare nu a rezolvat nimic, bineînţeles.

Unul dintre agenţi a ascultat versiunea mea, eu accentuândfaptul că înţeleg că demersul meu ţine mai mult de principii decâtde realitatea românească, unde mai bine nu te pui cu "şefii pestedouă beţe de chibrit". Apoi, agentul a ascultat şi versiuneadomnului agent, devenit deodată lapte şi miere şi jurând, precumzdreanţă cu ochii de faianţă, că el nicidecum nu a folosit injuriisau ameninţări.

În concluzie, agentul i-a sugerat agentului ca, peviitor, firma la care este angajat să pună un semn de parcareinterzisă pe gard sau chiar să folosească niştemini-bariere pe trotuar. Cât despre mine, sugestia a fost să îmimut maşina de acolo, pentru evitarea neplăcerilor.

Prin urmare, am avut dreptate. Aveam tot dreptul să parchezmaşina acolo. Şi în România bunul simţ şi logica suntdepăşite de legea junglei, a celui care este mai jmeker şite poate ameninţa fără probleme.

Şi uite aşa agentul de pază al firmei de pe Aurel Vlaicu nr. 85a repurtat o victorie răsunătoare împotriva fraierului care voia săparcheze regulamentar. Probabil pentru că şeful lui l-aameninţat, la rândul lui, că dacă nu are locul liber, căaşa "vrea muşchii lui" de boss, o păţeşte.

Sunt curios dacă firma de pe Aurel Vlaicu nr. 85 arebani pentru o banală plăcuţă de "Vă rugăm nu parcaţi". Saupoate că, într-adevăr, a cumpărat porţiunea de trotuar şi, cineştie, poate şi strada. Dar cei de la primărie şi poliţie nu ştiu. Ofi lipsă de comunicare. Doar trăim bine în România.

oraan.ro