China e Japonia. Şi e şi Coreea de Sud.

Mai există cineva care se îndoieşte de faptul că asistăm la naşterea unei noi forţe în industria auto?

China e Japonia. Şi e şi Coreea de Sud. China e Japonia. Şi e şi Coreea de Sud.

Am vrut să scriu aceste rânduri atunci când am citit editorialullui Mircea Meşter cu titlul China nu e Japonia. Un lucru evident laprima vedere. Cu toate acestea, în ceea ce priveşte industria auto,eu cred că mai degrabă, China se aseamănă mai mult cuJaponia, decât se deosebeşte.

Istoria auto în Japonia exista la la începutul secolului lanivelul de "Există un om în Japonia pe care-l cheamă Toyoda".Producţia efectivă de maşini a început abia un pic înainteacelui de al doilea război mondial, timid aş putea spune,pentru ca Honda sau Mitsubishi de exemplu să înceapă să producămaşini mult mai târziu.

Că şi japonezii au copiat la greu încă de la început asta e clarpentru toată lumea, iar doveziile ajung chiar şi până aproape întimpurile moderne, cu primele modele Lexus. Foarte puţină lume ştiede exemplu, că Toyoda avea un mare respect pentru Ford, iarsistemul JIT a apărut după ce Toyoda a vizitat uzineleFord. Încântat de sistemul de producţia în masă, japonezuls-a întors în ţara natală pentru a-l implementa, însă a întâmpinato serie de probleme. În primul rând, Japonia era o ţară mică,secătuită după război, şi fără resurse importante.

Astfel că nu-şi permitea să ţină stocuri întregi de piese caresă zacă prin fabrici. Nevoia i-a făcut pe japonezi să reducăstocurile, să inventeze noi moduri de producţie, folosindu-se înmare parte şi de cultura pe care o posedau. Mai degrabă,acesta este meritul principal al japonezilor, faptul că auschimbat modul în care se produc maşinile. Şi odată ceştii acest lucru, atunci nu ar trebui să te mire când vizitezichiar şi fabrica Dacia, că găseşti termeni precum kaizen, muri saukanban.

Adevăratul boom al maşinilor japoneze a fost însă dat de crizapetrolieră, din anii 70, când pur şi simplu, gama lor de produseeconomice s-a potrivit perfect pe noile nevoi ale clienţilor.Aveau produse ieftine (erau nevoiţi să le facăieftine cât mai mult, pentru că aveau resurse limitate), cam camaşinile chinezeşti de pe acum, şi erau la fel percepute atunci. Cuun singur lucru se diferenţiau de chinezăriile de acum. Erau maifiabile. Practic japonezii au exploatat principalele oportunităţide pe piaţă. Se căutau maşini ieftine, fiabile şi cel maiimportant, care să aibă un consum mic.

Cu timpul însă, au evoluat. Au venit cu maşini maiscumpe, mai bune calitativ, au lansat şi modele sportive, şi audevenit uşor uşor constructori consacraţi.

Apoi, nu trebuie uitat nici exemplul coreenilor. Acum 20 de anierau nişte glume de maşini. Nici fiabile nu prea erau. Au urmatexemplul mărcilor japoneze. Au copiat şi ei la început. Cine nu îşiaminteşte de Daewoo Racer? Cu timpul însă au evoluat. Unde auajuns? Foarte departe. Cel mai important este faptul că s-a scurtattimpul de atingere a succesului. Toyota a avut nevoie de aproape 40de ani. Hyundai doar de 30. Toate se mişcă mult mai rapid.

Acum, multe dintre companiile din China par să respecteaceeaşi reţetă de succes. Copiază, se dezvoltă, ajung unnume. Diferenţa este că acum totul se desfăşoară mult mai repede,iar chinezii au acum posibilitatea, ceea ce japonezii nu auputut face deloc, iar coreenii s-au limitat doar la simple modele,să cumpere direct producători auto consacraţi. Asta e marelucru.

Însă asemănările între industria auto din China, Coreeade Sud şi Japonia sunt mari. Toate au început cumodele ieftine, modeste din punct de vedere tehnic.De fiecare dată nu li se dădeau mari şanse. Mulţiexperţi ai vremurilor respective se grăbeau să le desfiinţeze cunumeroase argumente, care poate păreau corecte la aceea vreme.Toate au început iniţial să copieze. Este normal, e mult uşor şimai mult profitabil decât să investeşti. Nu e nicio ruşineînsă.

Devotamentul, disciplina, le regăsim în toate cele trei cazuri.Iar în final, toate au ajuns să evolueze foarte mult. Japonezii nuaveau o piaţă internă care să susţină o industrie auto puternică.De aceea s-au orientat spre piaţa americană. Coreeni la fel.Chinezii însă au un mare avantaj: o piaţă internă foarte mare şicapabilă chiar de una singură să susţină o industrie auto.

Este clar pentru oriciune că cea mai mare piaţa auto din lume vadeveni în foarte scurt timp China. Cine nu este acolo, deja apierdut startul. Cine este deja acolo, şi de mai mult timp chiar,are un avans la start.

Chinezii se află momentan exact la finalul epociimaşinilor ieftine şi proaste. În curând vor veni cu primageneraţie de maşini capabile să pună la încercare modeleleconstructorilor consacraţi. Au copiat, au exersat, acum vor pune înpractică tot ce au acumulat în timp. Şi vor începe săinoveze. Iar chinezii sunt mulţi. Au de unde inova.

Cât de departe vor ajunge? Cum îi vom puteaaprecia? Din punct de vedere al tehnologiei, putem spunecă Ferrari este un constructor mai mare decât Renault sau Ford, nu?Este evident că prea curând, chinezii nu vor putea deveni un"Ferrari " asiatic. Însă cu siguranţă pentru Renault şi Ford înfoarte scurt timp, chinezii vor reprezenta o ameninţare.

Pentru mine e un deja-vu.