Cum se împarte pasiunea pentru maşini între bărbaţi şi femei?

Sigur, există cercetători, specialişti, doctori şi sociologi gata oricând să scoată din buzunar agasantul răspuns "Conform ultimelor studii..." atunci când sunt abordaţi în legătură cu percepţia feminină şi masculină asupra unui lucru absolut banal şi comun: maşina.

Cum se împarte pasiunea pentru maşini între bărbaţi şi femei?
Cum se împarte pasiunea pentru maşini între bărbaţi şi femei?

Dar din moment ce am menţionat cuvântul "pasiune" în titlu, abordarea ştiinţifică devine parcă prea sintetică şi monotonă. Aşa că mă voi referi strict la lucruri pe care le-am trăit, văzut sau citit de-a lungul timpului.

O să încep cu doamnele şi domnişoarele, cum e politicos. Ele sunt la baza apariţiei unui ceaslov întreg de mituri urbane şi stereotipuri. Printre titluri, amintim: nu ştiu să parcheze, nu se orienteză în spaţiu, merg prea încet şi sunt un pericol pentru ceilalţi. Îmi revin în minte vorbele unui taximetrist cu care s-a întâmplat să merg într-o zi: "Frate, la femei treaba nu are cale de mijloc, ori sunt catastrofe ori îţi dau clasă la volan!". Culmea, astăzi am avut ocazia să merg cu un autobuz condus de o femeie. Jos pălăria! Şi de aici începe povestea pasiunii femeilor pentru maşini.

Mi-e greu să cred că doamna respectivă se urcă în fiecare zi la volanul unui mastodont de 10 metri lungime fără sa fie mânată de pasiune. La fel cum mi-e greu să cred că nu-i place ceea ce face. Pasiunea are însă multe forme, şi reprezentantele sexului frumos ştiu asta. Aşa că e normal ca ele să remarce şi să se entuziasmeze la vederea formelor unei maşini sau la felul în care pică vopseaua pe caroserie. La asta se pricep ele cel mai bine, să vadă frumosul din lucruri şi să-l arate şi celorlaţi. În planul lor de a cuceri lumea, femeile folosesc maşinile, însă nu fără a fi atrase de ele. Pentru ele, maşina e la fel de utilă ca bricheta cu care îşi aprind o ţigară sau ca oglinda în care îşi retuşează machiajul. Şi femeile iubesc în felul lor astfel de lucuri, de multe ori fără ca altcineva, sau chiar ele să o realizeze.

Şi acum noi, domnii. Şi noi vedem unelte în maşini, doar aşa ne-am format încă din zorii civilizaţiei. De la agricultor la vânător, de la soldat la scriitor. Maşina este pentru sexul tare o prelungire a personalităţii, o proiecţie a caracterului nostru pe asfalt. Volanul este prelungirea braţelor şi pedalele sunt prelungirea picioarelor. Din momentul în care s-a urcat la volan, bărbatul îşi arată adevărata faţă. Nu contează că în realitate este un tip timid, condusul va scoate la iveală calităţi pe care nimeni nu le ştie. De aici pleacă pasiunea bărbaţilor pentru maşini, de undeva din interior spre exterior. De la interesul accentuat prin replici de genul "Ce motor are?", "Câţi cai scoate?" sau "În cât timp ia suta?".

Aşa că dacă pasiunea masculină pleacă de la interior şi cea feminină pleacă de la exterior, am să trag concluzia că pasunea pentru maşini se împarte egal între bărbaţi şi femei. În antiteză cu taximetristul gânditor, am să trag linie şi am să spun că cele două pasiuni se întâlnesc undeva la mijloc, unde aşteaptă să fie descoperite. Tot ce mai rămâne de făcut este primul pas.