Toată lumea vorbeşte acum despre noua lansare de la Dacia, care se vrea urmaşul Loganului, cel puţin la capitolul vânzări. Rămâne de văzut care va fi succesul acestei maşini şi cu siguranţă timpul va fi cel care va decide. Duster poate fi un alt hit al celor de la Dacia sau poate fi doar "Dust(er) in the wind", adică în traducere liberă: praf în vânt.
Impresii useri Dacia Duster - Octavian Ionescu
Cred că Duster va fi piatra de încercare pentru Dacia. Dacă lumea o să o aprecieze, atunci Dacia va reuşi să se afirme pe o piaţă din ce în ce mai pretenţioasă şi va fi în stare să pregătească şi alte maşini care vor scrie istorie. Dacă nu, atunci Dacia va trebui să aibă un as în mânecă pentru ca să poată să îşi continue strategia începută cu Logan.
Dar să ne gândim de unde a început totul: în urmă cu exact un an, la Salonul Auto de la Geneva 2009, am fost uimiţi să descoperim un design extraordinar, nişte linii foarte fluente şi un concept pe care toată lumea l-a apreciat la adevărata lui valoare - Dacia Duster Concept. Cred că pe capota lui Duster ar fi putut sa sclipească cu mândrie orice siglă cu renume şi cu tradiţie.
Iată că, după un an, descoperim în acelaşi loc, la Geneva 2010, varianta de serie Dacia Duster. Dacă stau bine să mă uit la cele două maşini, în afară de nume nu există chiar nici o asemănare. Cred că şi numele a fost greu de decis, având în vedere că s-a vehiculat foarte mult numele de Kanjara. Cred oricum că sună mai bine Duster.
Dar să vedem ce are Dusterul de serie: acelaşi design simplist, spartan şi low-cost cu care ne-am obişnuit până acum. Dacă eşti la bordul lui Duster, probabil o să îţi dai seama că nu eşti într-un Logan sau Sandero din cauza poziţiei de condus şi mai înălţate, din cauza conturului puţin ovalizat al instrumentelor de bord, dacă ai norocul să fie o variantă 4X4 - datorită butonului de cuplare a modului de tracţiune (din punctul meu de vedere, este poziţionat foarte ciudat pe consola centrală).
În rest, aceeaşi refolosire de piese Renault şi o ergonomie destul de proastă pentru acţionarea geamurilor electrice, reglarea farurilor, poziţionarea butonului de regalare a oglinzilor electrice şi a geamurilor electrice din spate. Parcă am un deja-vu. Care e oare deosebirea între Duster şi Logan la interior?
Designul exterior este foarte simplist şi destul de diferit de ceea ce suntem obisnuiţi să vedem la o maşină nouă. Farurile arată ciudat. Calandrul faţă arată ciudat. Stopurile spate arată ciudat.
Raman de văzut veleităţile off-road ale acestei maşini. Este sigur că tehnica 4x4 de la Nissan va fi foarte fiabilă şi va scoate pe mulţi din mocirlă (la propriu) şi cu siguranţă fiabilitatea motoarelor Renault şi a pieselor de pe Logan/Sandero deja a fost demonstrată. Cred că aceaste lucruri sunt cele pe care mizează cei de la Dacia.
Însă mi-ar fi plăcut să văd altceva. Mi-ar fi plăcut să văd un bord schimbat sau măcar retuşat, scaune mai ergonomice şi un exterior mai asemănător cu cel prezentat la prototipul care nu are nimic în comun cu versiunea de serie.
Preţul va fi cu siguranţă un atu pentru Dacia Duster, dar să nu uităm că versiunea full-option este deja la un preţ la care mulţi se vor gândi să-şi cumpere chiar şi o maşină de fiţe nouă, dar din alta clasă.
În pofida toturor părerilor pro şi contra despre Duster, clienţii vor fi cei care vor decide succesul acestei maşini şi doar cifrele de vânzări vor fi cele care ne vor demonstra că formula 4x4 de la Dacia este sau nu cheia succesului.
CITEŞTE AICI TOATE IMPRESIILE DESPRE DACIA DUSTER
Trimite-ne părerea ta, cu argumente, la promotor@mpinteractiv.ro şi poate apărea ca editorial în promotor.ro!















