BMW X1 - Informaţii oficiale

După ce mai multe poze şi-au făcut ieri apariţia pe Internet, BMW a dat publicităţii toate detaliile despre noul X1.

BMW X1 - Informaţii oficiale BMW X1 - Informaţii oficiale

După ce a organizat un drive-test internaţional (impresii de la acesta pot fi citite în noul număr al revistei Promotor) în care maşina a rămas camuflată iar ziariştii au avut interdicţia de a fotografia interiorul, BMW a lansat în sfârşit o super galerie foto şi o serie de informaţii despren noul X1.

 

Producătorul german a decis să concureze şi în segmentul SUV-urilor compacte, direct cu Toyota RAV4 şi Volkswagen Tiguan, noul X1 venind în această clasă pentru a crea deja un segmenet premium.

Prezentat iniţial la Salonul Auto de la Paris de anul trecut sub forma lui Concept X1, noul BMW X1 nu ne pregăteşte prea multe surprize în materie de design, nici exterior, nici interior. Totul pare familiar.

Construit pe platforma tehnică oferită de Seria 3, BMW X1 se apropie totuşi ca dimensiuni de X3, fiind cu doar 11 cm mai mic, cu o lungime totală de 4,454 metri. În portbagaj capacitatea totală poate fi mărită de la 420 la 1350 de litri atunci când bancheta spate este rabatată.

Lansarea va avea loc în toamna acestui an, cu patru motoare, şi în premieră pentru gama X, va exista posibilitatea unei transmisii doar pe roţile din spate. Varianta diesel de 2.0 litri va avea 143, 177 sau 204 CP, singurul benzinar disponibil la lansare fiind un 3.0 litri de 258 CP, urmând să fie acompaniat în viitor şi de propulsoare cu patru cilindri.

Citeşte mai departe în pagina următoare »

Adaugă un comentariu
Alege-ţi poza:

Gravatar

Scrie în formular adresa de email asociată unui cont Gravatar.
Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!