Mercedes C 63 AMG - facelift pentru 2011

Cu ocazia Salonului Auto Geneva 2011, germanii vor prezenta publicului şi versiunea de top Mercedes C 63 AMG cu facelift. Iată care sunt noutăţile.

Mercedes C 63 AMG - facelift pentru 2011 Mercedes C 63 AMG - facelift pentru 2011

Despre Mercedes C 63 AMG facelift putem spune că aratăca un C-Class facelift puţin maivitaminizat, fără a face excese deagresivitate la nivel estetic. Totuşi, asta nu înseamnă că vorbimde o maşină discretă din punct de vedere al performanţelor.

Mercedes C 63 AMG facelift - premiera mondiala la Salonul Auto Geneva 2011

Motorul este acelaşi V8 de 6,2 litri, care dezvoltă 451CP şi un cuplu de 600 Nm, în versiunea "de bază" - pentrucă, dacă vreţi mai mult de la maşină, este propus pachetul AMGPerformance Package, care duce motorul la 481 CP şi renunţă lalimitarea vitezei maxime, care creşte astfel de la 250 km/h la 280km/h, în timp ce demarajul 0-100 km/h se reduce la doar 4,4secunde.

La nivel estetic, C 63 AMG facelift are parte deaceleaşi modificări ale farurilor precum un C-Classnormal, dar, faţă de precedentul model, spoilerul frontaleste realizat într-o notă mult mai agresivă, iar capota renunţă lacele două umflături de origine SLR. În spate, modificările suntaproape insesizabile, spoilerul şi difuzorul fiind uşorredesenate.

Mercedes C 63 AMG facelift - minime modificari estetice, la exterior si interior

În cazul în care se optează pentru AMG Performance Package,maşina mai beneficiază de un mic spoiler din fibră de carbon, pecapota portbagajului la sedan, o baghetă din fibră de carbon labaza spoilerului frontal sau etriere de frână vopsite în roşu, puseîn evidenţă de spiţele jantelor sport, de 18". Inginerii au maiumblat la setările suspensiei, frânelor şi direcţiei, iar,opţional, este disponibil un diferenţial cu alunecarelimitată.

Premiera mondială a lui Mercedes C 63 AMG facelift vaavea loc la Salonul Auto Geneva2011, când vor fi comunicate şi preţurile maşinii, încele două versiuni de caroserie, sedan şi break: În America va fidisponibilă spre vânzare cu începere din toamna acestui an.

Mercedes C 63 AMG - V8-ul de 6,2 litri are 451 CP standard, dar exista si pachetul de 481 CP