Miticul Porsche 911 va fi prezentat la Salonul Auto Geneva 2010 într-o versiune de propulsie hibridă. Dar nu în stilul Prius!
Porsche 911 GT3 R Hybrid pentru Geneva 2010
Ceea ce înseamnă că, pe lângă motorul boxer de 4,0 litri şi 480 CP din consola spate, sub capota faţă îşi mai fac apariţia două motoare electrice, care pun în mişcare puntea faţă. Nu permanent, ci doar pentru maximum 8 secunde. Acest lucru este posibil datorită agregatului plasat pe locul pasagerului, care acumulează energia la frânare. Atunci când pilotul doreşte, poate comanda de la un buton de pe volan intrarea în funcţiune a motoarelor electrice, acestea furnizând un surplus de 120 kW (cca. 160 CP) la roţile din faţă.
Inutil de menţionat ce avantaj dinamic înseamnă această tehnologie în condiţii de pistă, unde, chiar şi pentru perioade scurte, tracţiunea pe toate roţile şi surplusul de putere pot fi decisive în lupta cu secundele pe tur. Mai mult, această versiune urmează să debuteze în motorsport chiar în cursa de anduranţă de 24 de ore de la Nurburgring, iar în 2012 Porsche speră să participe cu o echipă de astfel de modele la celebra cursă de la LeMans.Deocamdată, nici un plan pentru introducerea pe modelele de serie a acestei tehnologii, dar e clar că, mai devreme sau mai târziu, chiar şi gama 911 va primi, într-un fel sau altul, tehnologia de propulsie hibridă. Sorry pentur fani...






















