Audi salută revenirea Porsche la Le Mans printr-un clip emoţionant

Autor: Adrian Mihălţianu 07 iun. 2014 Alte sporturi

Porsche a avut un palmares impresionant la Le Mans, dar a decis cu mult timp în urmă să se concentreze pe alte competiţii. Iată că anul acesta marchează revenirea lor acolo unde maşinile Porsche (sub echipa proprie sau nu) au reuşit să câştige de 16 ori în cei 81 de ani de existenţă a celebrei curse de 24 de ore. Aşa cum ultimul deceniu le-a aparţinut fraţilor de la Audi, aşa dominau cei de la Porsche competiţia în anii 80.

Prototipul Porsche care a umplut podiumul în 1982. Oare vor reuşi aceeaşi figură 32 de ani mai târziu?

Cinicii ar spune că nu vom asista la o competiţie corectă între echipele Porsche şi Audi, aparţinând aceluiaşi concern, însă cei care ar spune asta nu cunosc lumea motorsportului, şi cu atât mai puţin ambiţiile formidabile ale echipelor de motorsport din cadrul grupului VAG. Cert este că anul acesta, pe 14 şi 15 iunie, cursa de 24 de ore de la Le Mans va fi şi mai interesantă, având în vedere acest duel al titanilor.

Iată că cei de la Audi dau startul, printr-un clip video care ne-a emoţionat într-atât încât i-am dat replay de mai multe ori. Ceea ce vă invităm şi pe voi să faceţi!

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide