MegaBots! NASA se alătură creării unui nou sport: luptele cu roboţi uriaşi! VIDEO

Autor: Adrian Mihălţianu 08 sept. 2015 Alte sporturi

Cam cât ai plăti să fii spectator al unei lupte între doi roboţi înalţi de 4 metri, care-şi trântesc pumni unul altuia, îşi folosesc drujbele pentru a-şi dezmembra adversarul şi armele de paintball modificate pentru a neutraliza oamenii care îi mânuiesc din cockpitul aflat în măruntaiele acestora? Dar dacă în interiorul robotului american s-ar afla însuşi Schwarzenegger, aşa cum speră cei de la Megabots?

Dacă treaba asta îţi sună SF, atunci e bine să afli că tocmai se apropie de final o campanie de finanţare a unui astfel de robot uriaş, numit, cum altfel, MegaBot MKII, capabil să se lupte cu un robot japonez similar. Şi dacă eşti de părere că totul e o făcătură (scumpă, având în vedere că suma strânsă trebuie să fie de 500.000 de dolari americani, din care s-au strâns până la data articolului circa 461.000 de dolari), ai face bine să ţii cont de câteva lucruri:

NASA a anunţat că face parte din echipă, specialiştii săi oferind calculele necesare conceperii cockpitului astfel încât operatorii umani să nu păţească nimic atunci când robotul s-ar prăbuşi în urma loviturilor celuilalt robot.

Howe & Howe, băieţii din spatele vehiculelor demenţiale din Mad Max: Road Fury, sunt cei care vor face trenul de rulare, iar din ceea ce vedem mai jos, acesta este desprins direct din Apocalipsa, fiind capabil să urce rapid pe orice fel de teren şi să-l propulseze pe MegaBot MKII cu suficientă viteză pentru a-i face daune masive lui Kuratas, robotul japonez

Kuratas însuşi e un badass complet, iar firma care-l construieşte, Suidobashi Heavy Industries, a ridicat mănuşa şi a acceptat provocarea. Deocamdată, japonezii ne asigură că poate fi condus şi de o domnişoară… Apropo, robotul trage atunci când pilotul său zâmbeşte… (wtf?!):

Lupta ar urma să fie televizată, iar interesul pentru ea e suficient de mare pentru a crea un nou sport. Cu cheltuieli care nu ar depăşi 2 milioane de dolari per luptă, dar care ar lipi de televizoare (şi computere) zeci de milioane de privitori, succesul comercial e asigurat din start. Având în vedere entuziasmul generat de simpla prezentare a prototipului „inofensiv” de mai jos, capabil să îndoaie tabla de la o maşină cu proiectilele sale uriaşe de paintball…

Nu putem decât spera că cele zece zile care au mai rămas din campania de Kickstarter vor permite strângerea fondurilor dorite şi că anul viitor, în iulie, vom asista la prima bătălie „epică” între doi roboţi-gigant. Banii noştri sunt pe robotul japonez, totuşi…

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide