Probleme tehnice pentru Roby

Setările - marea problemă a Derbi-ului pilotat de primul român din Moto GP-125 cmc.

Probleme tehnice pentru Roby Probleme tehnice pentru Roby
Cea de a doua sesiune de calificări nu a adus o ameliorare în timpul lui Roby Mureşan, problemele de setare persistând şi ducând doar la obţinerea unui timp de 1’51.040. Acesta a fost al 28-lea timp al calificărilor de astăzi. În urma timpilor obţinuţi în cele două sesiuni de calificare, Roby Mureşan va porni în cursă de pe locul 29.

La antrenamentele libere din a doua zi a Marelui Premiu al Spaniei, s-a observat că setările motorului sunt încă o problemă, motocicleta ieşind foarte greu din viraj din cauza timpului lung de accelerare. Tot în această dimineaţă, au apărut şi probleme cu setarea cutiei de viteze, treptele fiind prea lungi. Din păcate, dacă problemele cutiei au fost remediate, în ceea ce priveşte setarea motorului nici de această dată nu s-a ales o soluţie optimă, timpul final fiind mai slab cu aproape o secundă decât cel de vineri.

Înaintea cursei de mâine, se va încerca o nouă setare, aceasta urmând să fie testată de Roby în warm-up.

Robert Mureşan #95
” Avem foarte mari probleme tehnice şi nu înţeleg de ce nu se reuşeşte setarea folosită la antrenament, atunci am ajuns la 1’49 şi astăzi nici măcar nu am coborât la 1’50. Îmi este foarte greu ca, la fiecare ieşire pe pistă, să văd că apare altă problemă şi motorul se chinuie să mă scoată din viraje. Sincer, nu mă aşteptam să plec în cursa de la Jerez de pe locul 29, mai ales că am venit aici hotărât să îmi îmbunătăţesc timpul de la teste. Voi face tot ce ţine de mine în cursă şi sper ca mecanicii Ajo Motorsport să reuşească o setare optimă."