Danube Delta Rally 2014, un raliu dur pentru BCR Leasing Rally Team

Ediţia de anul acesta a Danube Delta Rally le-a pus multe probleme piloţilor din cadrul BCR Leasing Rally Team, care au luptat din răsputeri pentru un loc pe podium.

Danube Delta Rally 2014, un raliu dur pentru BCR Leasing Rally Team Danube Delta Rally 2014, un raliu dur pentru BCR Leasing Rally Team

În ciuda unei evoluţii bune şi a unui ritm constant bun, suprafaţa noroioasă şi alunecoasă a probelor le-a pus multe beţe în roate echipajelor BCR Leasing Rally Team. Sub presiunea factorilor externi, două echipaje au fost nevoite să abandoneze, în timp ce alte două nu au putut livra randamentul dorit.

Principalele obstacole au fost reprezentate de răsucirea lui Adrian Teslovan, pana dificilă suferită de modelul Fiesta R5 pilotat de Edwin Keleti şi diferenţialul maşinii lui Gergo Szabo, schimbat la limită în parcul de service.

''Plecăm de la Tulcea cu un ochi care râde şi unul care plânge. După succesul de la Arad ne doream mult să confirmăm forma bună şi, eu zic că am reuşit! Am fost foarte rapizi pe probe şi fără pana de cauciuc de pe PS4 am fi fost în bătălie strânsă la top 3! De aici şi ochiul care râde! Cel care plânge e declanşat de pana de cauciuc şi, implicit, ieşirea din orice luptă pentru un loc în faţă", a precizat Edwin Keleti.

Date fiind condiţiile, BCR Leasing Rally Team a încheiat Danube Delta Rally 2014 pe locul trei în clasamentul pe echipe şi pe locul doi în clasamentul cumulat după trei etape.

"A fost un raliu extrem de dificil şi de solicitant atât pentru echipajele noastre, cât şi pentru echipa tehnică care a avut mult de lucru la Tulcea. Mergem mai departe cu aceeaşi ambiţie şi cu dorinţa de a ne clasa pe prima treaptă a podiumului. Vrem să ne luam revanşa la Cluj, totul este posibil!", a declarat Alexandru Piţigoi, Director General Colina Motorsport.

În calendarul Campionatului Naţional de Raliuri urmează Transilvania Rally, care va avea loc în perioada 20-21 mai la Cluj şi se va desfăşura pe asfalt. Transilvania Rally va include 12 probe speciale desfăşurate pe parcursul a 123 de km (461,1 km incluzând şi etapele de legătură).