Raliul Dakar 2014: rezultatele etapei cu numărul 2

Autor: Iulian Dnistran 07 ian. 2014 Raliuri

Stéphane Peterhansel, campionul en-titre la categoria auto şi deţinătorul a 11 titluri de câştigător al Dakarului, a câştigat cea de-a doua etapă a competiţiei sud-americane din 2014 şi a preluat, astfel, conducerea în clasamentul general. Francezul a parcurs proba specială de 433 de kilometri care face legătura între localităţile argentiniene San Luis şi San Rafael într-un timp de trei ore, 52 de minute şi cinci secunde (03:52:05).

Carlos Sainz, unul dintre pretendenţii la titlul din acest an, a reuşit să treacă linia de sosire cu doar 46 de secunde în spatele lui Peterhansel, ajungând pe locul doi la general, cu o diferenţă de doar 28 de secunde faţă de lider.

Carlos Sainz în al său buggy SMG

Giniel De Villiers, câştigătorul din 2009 al Dakarului la categoria auto, a reuşit un loc trei în cea de-a doua etapă a competiţiei din acest an şi se află acum pe poziţia a şasea în clasamentul general.

Câştigătorul primei etape a Raliului Dakar 2014, Carlos Sousa, a avut probleme cu turbocompresorul maşinii sale (Haval) şi nu a reuşit să termine această etapă. Portughezul a pierdut, astfel, aproape toate şansele de a obţine un podium la sfârşitul rally-raidului din acest an. Celălalt Haval, pilotat de Christian Lavieille, a reuşit un loc opt la sfârşitul zilei şi ocupă acum poziţia a şaptea în clasamentul general.

Emiliano Spataro, unul dintre cei doi piloţi ai echipei Renault Duster Team Argentina, a terminat etapa a doua pe locul 34 şi a ajuns pe poziţia 28 în clasamentul general. Cealaltă maşină a echipei care aleargă cu SUV-uri Duster, pilotată de Jose Garcia, a terminat ziua pe locul 95, din cauza unei penalizări de două ore. Astfel, Garcia ocupă acum locul 85 în clasamentul general, cu o diferenţă de peste opt ore faţă de lider.

Jose Garcia a primit o penalizare de două ore

La categoria motociclete, victoria a fost obţinută de britanicul Sam Sunderland, în vârstă de 24 de ani. Englezul, care a mai participat o singură dată la Dakar, în 2012, dar a fost nevoit să abandoneze după cea de-a treia etapă, a declarat: „E grozav. Motocicleta a fost minunată. Fără munca ce se desfăşoară în spatele scenei, această victorie nu înseamnă nimic, după cum ştiţi, aşa că sunt foarte recunoscător pentru oportunitatea oferită de Honda şi faţă de sponsorii mei”.

Locul al doilea a fost ocupat de Francisco Lopez Contardo, în vreme ce Joan Barreda Bort, câştigătorul primei etape, a terminat ziua pe locul trei, dar îşi păstrează poziţia de lider la general.

Următoare etapă, cea cu numărul trei, face legătura între localităţile San Rafael şi San Juan şi are o distanţă totală 596 km pentru concurenţii de la categoria auto, dintre care 301 km de probă specială.

Rezumatul video al etapei cu numărul doi la categoriile auto şi moto:

Clasamentul etapei a doua a Raliului Dakar 2014

Categoria auto:

1. Stéphane Peterhansel (Mini): 03:52:05

2. Carlos Sainz (SMG): +00:00:46

3. Giniel De Villiers (Toyota): +00:05:34

4. Nani Roma (Mini): +00:07:25

5. Nasser Al-Attiyah (Mini): +00:07:44

6. Orlando Terranova (Mini): +00:12:41

7. Ronan Chabot (SMG): +00:14:03

8. Christian Lavieille (Haval): +00:19:38

9. Lucio Alvarez (Ford): +00:26:00

10. Reinaldo Marques Varela (Mitsubishi): +00:28:06

 

Categoria moto:

1. Sam Sunderland (Honda): 03:42:10

2. Francisco Lopez Contardo (KTM): +00:00:39

3. Joan Barreda Bort (Honda): +00:02:00

4. Ruben Faria (KTM): +00:04:07

5. Alain Duclos (SHERCO): +00:05:51

6. Ben Grabham (KTM): +00:07:15

7. David Casteu (KTM): +00:07:27

8. Paulo Gonclaves (Honda): +00:07:45

9. Marc Coma (KTM): +00:08:23

10. Cyril Despres (YAMAHA): +00:08:43

 

Categoria quad:

1. Marcos Patronelli (YAMAHA): 04:40:37

2. Lucas Bonetto (HONDA): +00:02:54

3. Rafal Sonik (YAMAHA): +00:04:57

4. Sebastian Husseini (HONDA): +00:06:06

5. Sergio Lafuente (YAMAHA): +00:06:11

6. Ignacio Casale (YAMAHA): +00:08:47

7. Mauro Almeida (YAMAHA) : +00:39:10

8. Victor Manuel Gallegos Lozic (HONDA): +00:42:47

9. Daniel Domaszewski (HONDA): +00:44:59

10. Pablo Copetti (YAMAHA): +00:49:48

 

Categoria camioane:

1. Gerard de Rooy (IVECO): 03:58:17

2. Anton Shibalov (KAMAZ): +00:13:20

3. Marcel Van Vliet (MAN): +00:15:09

4. Hans Stacey (IVECO): +00:22:43

5. Martin Kolomy (TATRA): +00:23:14

6. Andrey Karginov (KAMAZ): +00:26:09

7. Dmitry Sotnikov (KAMAZ): +00:26:50

8. Eduard Nikolaev (KAMAZ): +00:29:00 (+00:05:00 penalizare)

9. Jo Adua (IVECO): +00:35:25

10. Rene Kuipers (MAN): +00:37:47

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide