Raliul Portugaliei – Prima zi

Autor: Dan Vache 28 mai 2010 Raliuri

Mikko HirvonenSebastian
Ogier este lider cu un avans de peste 26 de secunde la finalul
primei zile din Raliul Portugaliei.
Pilotul francez a
preluat conducerea de la Dani Sordo. Însă primul lider al raliului
a fost Mikko Hirvonen. Finlandezul a fost lider după superspeciala
organizată pe stadionul Algarve joi seara. Hirvonen l-a învins
într-un duel pe Sebastian Loeb în cele trei ture disputate pe
asfalt.

Lucrurile serioase au început însă în această dimineaţă.
Ogier a fost de neatins pe probele de macadam prăfos din
Portugalia.
Francezul a obţinut cinci victorii de probă
din cele şase disputate astăzi. Dani Sordo a deschis seria de
victorii pentru Citroen pe prima probă disputată azi, Santa Clara.
Cei doi aveau să se înfrunte pe următoarea probă, celebra Ourique.
Ogier obţinea cel mai bun timp la o diferenţă de doar 0,7 secunde
de Sordo.

De aici Ogier a preluat controlul şi s-a îndepărtat
constant de Sordo.
Sordo a reuşit să păstreze o diferenţă
mică faţă de Ogier până când spaniolul a avut o problemă cu frânele
şi a depăşit un ac de păr.

Sebastian LoebLoeb
a fost afectat de poziţia pe traseu. Campionul francez a trebuit să
cureţe drumul fiind primul în ordinea de start. Până la finalul
zilei, Loeb a mai recuperat din timpul pierdut ăi ocupă locul trei
în clasamentul general. Hirvonen şi Petter Solberg rămân şi ei în
luptă fiind despărţiţi doar de cinci secunde. Solberg a pierdut
timp datorită unei pene suferite pe ultima probă specială de
astăzi.

Mâine piloţii au de înfruntat încă şase probe
speciale.
Vor fi două treceri pe trei probe dintre care
două au peste 25 kilometri. Ca şi astăzi piloţii vor fi afectaţi de
praf iar poziţia pe traseu va conta. Ogier va fi primul pe traseu
dar are un avantaj confortabil.

Poz Pilot Echipă Ecart
1. Sebastien Ogier Citroen 1h20m34.4s
2. Dani Sordo Citroen + 26.6s
3. Sebastien Loeb Citroen + 44.8s
4. Mikko Hirvonen Ford + 46.9s
5. Petter Solberg Citroen + 49.9s
6. Jari-Matti Latvala Ford + 1m02.8s
7. Henning Solberg Ford + 1m20.7s
8. Matthew Wilson Ford + 1m54.6s
9. Mads Ostberg Subaru + 2m37.3s
10. Kimi Raikkonen Citroen + 3m18.1s

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide