Noul model Fiesta este un câştigător. Pentru prima dată în această clasă, Ford a adoptat un design ce întoarce capete şi are mari şase să devină un lider în clasa mică. Am mers în Italia pentru a vedea ce poate.
Avem în faţă a şaptea generaţie a modelului Fiesta. Este unul din modelele emblematice ale clasei mici fiind prezentă pe piaţă auto din 1976. Deja un succes în România, Fiesta este acum la momentul schimbării generaţiei şi Ford a vrut să facă ceva special.
Concurenţa a devenit din ce în ce mai puternică şi este nevoie de ceva impresionant pentru a se impune. Atunci când primele fotografii au apărut, am avut impresia că noua Fiesta are un design prea ciudat, mai ales la interior.
Însă imediat cum ne-am fat jos din avion, am ajuns lângă flota de Fieste de test. Prima senzaţie a fost: ce bine arată! Culorile aprinse, special alese şi kitul sport pe versiunea Sport ne-au atras instant atenţia.
Noua Fiesta are un profil interesant, linia plafonului fiind curbată pronunţat spre spate, lucru ce atrage imediat privirea. Am ales pentru început să testăm versiunea cu cinci uşi dotată cu motorul 1.6 TDCI de 90 CP.
Primul contact cu interiorul este un pic ameţitor. Designul consolei centrale s-a schimbat total fiind diferit de tot ce a mai făcut Ford până acum. Pare capul unui extraterestru încrucişat cu un telefon mobil.
Consola este alcătuită din două părţi distince acum şi arată foarte bine. Calitatea materialelor folosite la interior a crescut, deşi au rămas câteva plastice rebele care nu fac cinste acestei maşini.
Motorul diesel este o cunoştinţă mai veche. Se găseşte pe actuala generaţie Fiesta şi Focus. Are cuplu suficient şi oferă acceleraţii satisfăcătoare. Puncte minus: cutia cu doar cinci trepte de viteză şi faptul că la anumite turaţii devine zgomotos.Lăsând la o parte motorul, impresionează ţinuta de drum. Noul Ford Fiesta foloseşte platforma dezvoltată de grupul Ford şi care este folosită şi de modelul Mazda2.
VEZI TOATE ANUNTURILE FORD
Revino zilnic pentru cele mai proaspete stiri auto pe Promotor.ro
Ultimele anunturi ford
FORD Focus impecabila,ofer procura,toate actele in regula 100%,inmatriculez orice auto pe bulgaria 550 euro:asigurare,verificare,carte verde,procura,etc
FORD MONDEO
vind ford focus
FORD Transit AC, alarm?, casetofon, c
Vand Ford Fiesta 2007 1.2 benzina
Vezi toate
Comentarii cititori
la "Ford Fiesta - Test în Italia"
meseriasul
10 august
ora 21:06
Lucian TARTA
13 martie
ora 08:23
dan
25 februarie
ora 18:29
Kid
24 februarie
ora 06:37
rufus
25 octombrie
ora 22:22
ionut
14 octombrie
ora 20:34
nikuhd
13 octombrie
ora 14:26
mircea
11 octombrie
ora 09:41
tiby
06 octombrie
ora 12:26
apolo
05 octombrie
ora 00:24
kta
01 octombrie
ora 15:58
davidoff
01 octombrie
ora 13:04
guest promotor.ro
01 octombrie
ora 13:04