Test în România cu noul Citroën C4 Picasso (2014): MPV-SF

Autor: Andrei Ştirbu 20 iun. 2014 Test drive

În ciuda docilităţii din numele lor de prezentare, maşinile de familie nu au fost niciodată o primă opţiune a unei familii. Bine, având în vedere că mai vezi câte una pe stradă, n-ai putea spune „niciodată”, însă nici nu ştii în urma cărui context ameninţător a ajuns acel bărbat să-şi ia un MPV.

Există şi câteva argumente care să explice blestemul maşinilor de familie. Oamenii au nevoie constantă de un plus de spaţiu, însă şi-l doresc, într-un mod foarte logic (nu?), de la maşinile cu dimensiuni compacte. Însă în momentul în care îi prezinţi un mini-autobuz, vei auzi imediat un refuz explicat prin „e prea mult”.

Iniţiativa lăudabilă din partea constructorilor de a urma cursul cererii clientelei a rezultat în câteva forme moderne, dar caricaturizate, de hatchback – un tip de caroserie din ce în ce mai la modă. Şi, cu toate că multe exemple de maşini de familie decente (ca dimensiuni) din ziua de astăzi împart platforma cu o surată din gama compactă, MPV-urile încă nu se bucură de recunoştinţa de care ar trebui.

Există semnale clare, însă, că aceste lucruri ar putea să se schimbe. Trebuie doar să ai un pic de curaj, cum a avut Citröen cu C4 Picasso. „Responsabil” pentru această schimbare de atitudine a fost Frédéric Soubirou, designerul premiat în 2012 la Car Design Of The Year pentru DS5. Da, tot el este cel care a adus în vieţile noastre triste gama DS.

Citeşte aici testul nostru cu Citroën DS5

DS3, DS4, DS5 – toate arată foarte ispititor. Însă sunt ajutate din punctul de vedere al conceptului. Ceea ce am spus nu trebuie să denigreze modelele anterior menţionate, ci să te pregătească pentru bomba următoare: C4 Picasso este lucrarea de excelenţă a lui Soubirou. Pentru că a desena o maşină de familie atrăgătoare este echivalent cu a găsi vestimentaţia potrivită pentru a ispiti măicuţe.

Domnul Soubirou a mărturisit că primul lucru pe care şi l-a imaginat a fost profilul inspirat de o cometă în mişcare. Da, încă vorbim despre un monovolum aici. Mulţumită noii platforme modulare EMP2 a grupului PSA, designul lui Picasso reuşeşte să augmenteze, în ciuda forme-i compacte, partea de funcţionalitate prin lungirea cu 5,5 centimetri a ampatamentului şi prin dispunerea punţilor mai înspre extremităţi. Asta înseamnă mai mult spaţiu la interior.

Pagini: 1 2 3 4

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide