Nu există nici o îndoială: în lumea sportivelor cu motor, Audi e pe cai mari. Şi puternici. RS4, S6, S8 sînt cîteva dovezi care spun multe despre marca germană. ProMotor a avut prilejul să testeze noul R8 chiar pe circuitul de Formula 1 de la Nürburgring.

Dacă berlinele de înaltă performanţă sînt un pariu cîştigat de Audi, un supercar de 120 de mii de euro reprezintă un teritoriu încă virgin. Unii ar fi tentaţi să spună că noul model, cu motorul amplasat central, nu este decît un Lamborghini Gallardo cu altă pălărie.

Ceva adevăr există în această afirmaţie. Lamborghini este o marcă a grupului Volkswagen, iar Audi chiar construieşte caroseriile de Gallardo într-una dintre fabricile sale. Dar pînă la a spune că cele două modele sînt similare e o cale mult prea lungă, chiar dacă împart multe dintre componentele tehnice.

Cu o puternică tradiţie în lumea curselor (au revoluţionat raliurile cu ajutorul lui Quattro, au transformat cursa de anduranţă de 24 de ore de la Le Mans într-un picnic de familie, cu cinci victorii dintre care una cu un motor diesel), cei de la Audi ar fi putut realiza şi singuri un R8. Însă cu siguranţă cheltuielile ar fi fost mult mai mari, iar profitul – infinit mai mic. De aceea, noul R8 împrumută de la Gallardo multe trăsături tehnice, iar de la berlina RS4 motorul V8 de 420 de cai, un propulsor care poate să ajungă la suta de kilometri pe oră în 4,5 secunde şi să atingă o viteză maximă de 301 kilometri la oră.

Dar R8 nu impresionează doar prin cifre, ci şi prin uşurinţa cu care îmbină un stil de condus rapid cu unul mai liniştit. Este genul de maşină pe care poţi să o fugăreşti în draci pe şosea şi totodată poţi lăsa o femeie să o conducă prin oraş, între salonul de coafură şi cafeneaua de pe Dorobanţi. În teorie, Audi R8 concurează Aston Martin V8 Vantage, Jaguar XKR, Mercedes SL550 sau BMW M6, toate nume de calibru, maşini pe care şi le-ar dori oricine.

În practică, însă, datorită sistemului de tracţiune integrală, R8 concurează doar cu Porsche 911 Carrera 4S, chiar dacă nu este nici pe de parte la fel de sportiv ca acesta din urmă. Cu tuşe de design desprinse din conceptul Le Mans Quattro, model realizat în 2003, R8 are cam aceleaşi linii ca şi mai micul TT, faţă de care însă afişează o prezenţă mult, mult mai agresivă. R8 nu poate fi descris prin cuvinte precum drăguţ sau frumos. Pentru că nu este.

Citeşte mai departe în pagina următoare »