Cei care doresc un Kia ceva mai sportiv, dar neapărat pe benzină, pot opta pentru noul motor de 1,6 litri.

Kia c'eed Kia c'eed
Coreenii şi-au pus în cap să cucerească Europa, iar pentru a-şi atinge scopul, au conceput c’eed. Dar cele două motorizări nu sînt suficiente pentru a concura de la egal la egal cu mai-marii Bătrînului Continent, aşa că şi-au făcut apariţia două noi motorizări pe benzină, de 1,6 şi 2,0 litri, şi două diesel, tot de 1,6 şi 2,0 litri. Cum însă aproximativ 58% din vînzările lui Kia c’eed se datorează modelului de bază, cu motorul de 1,4 litri pe benzină, o alternativă corectă ar fi motorul de 1,6.

Special pentru a evidenţia faptul că avem de-a face cu o versiune mai sportivă, modelul testat era echipat cu spoiler sport atît în faţă, cît şi în spate, dar şi cu praguri laterale. Preţul întregului kit este de aproximativ 1.000 de euro, relativ OK dacă se ia în calcul faptul că respectivele componente sînt montate de către producător şi, în plus, li se garantatează o potrivire exactă.

Interiorul se remarcă printr-un design clasic şi un grad ridicat al ergonomiei. La acest ultim capitol, trebuie să menţionăm suportul pentru sticle PET de 0,5 litri de pe consola centrală dintre scaune, special gîndit pentru a nu incomoda la schimbatul treptelor, şi suprafaţa cauciucată aderentă care acoperă zonele de depozitare.

În momentul lansării, erau disponibile doar două motorizări, dieselul de 1,6 litri în versiune ceva mai îmblînzită (a se citi low-power) şi cel mai mic motor pe benzină, de 1,4 litri şi 109 CP. După trei luni şi probabil după foarte multe insistenţe din partea clienţilor în gamă, şi-a făcut intrarea noul motor pe benzină de 1,6 litri şi 122 CP.

Chiar dacă dezvoltă cu doar 13 CP în plus faţă de modelul “entry-level”, motorul răspunde mult mai prompt atunci cînd este apăsată pedala de acceleraţie. În cifre, acest “prompt” s-ar traduce printr-un timp de accelerare de 10,8 s, cu 0,8 secunde mai scurt decît în cazul propulsorului de 1,4 litri.

Motorul se remarcă a fi unul de turaţie, schimbarea optimă a treptelor realizîndu-se peste pragul de 3.000 rpm în caz că se rulează mai relaxat şi la peste 5.000 rpm dacă se doreşte o depăşire “în scurt”.

La feelingul sportiv al propulsorului se adaugă cutia de viteze cu cinci trepte. Chiar dacă c’eed nu doreşte să se întreacă în preţ cu modelele consacrate (sau chiar legendare, dacă ne gîndim la Golf), senzaţia de low-cost lipseşte cu desăvîrşire. Transmisia prezintă rapoarte scurte şi precise, fiind gîndită special pentru a fi cuplată la un motor de turaţie.

În ciclu urban, consumul mediu indicat de computerul de bord a fost de 10,5 litri/100 km, iar în ciclu extraurban de 6,8 litri/100 km, în condiţiile în care automobilul avea sub 300 km rulaţi, iar aerul condiţionat a funcţionat în permanenţă.

Datorită echipării cu amortizoare pe gaz, suspensia poate fi considerată ceva mai dură, însă stabilitatea pe viraje este net îmbunătăţită. Partea negativă a lucrurilor stă în nivelul de confort ceva mai scăzut, în special la trecerea peste şine de tramvai.

Un plus important al lui c’eed este gradul ridicat al siguranţei oferite. Potrivit testelor realizate de EuroNCAP, c’eed garantează o protecţie la impact de cinci stele, datorită celor şase airbaguri disponibile (frontale, laterale şi de tip cortină). Tot la un grad sporit de siguranţă contribuie şi sistemul de frînare cu discuri ventilate pe faţă şi discuri pline pe spate, sistem superior celui al multor modele compacte care au încă frîne pe tamburi pentru puntea posterioară.