De ce trebuie să NU vorbeşti la telefon în timp ce traversezi. VIDEO

Autor: Adrian Mihălţianu 19 dec. 2013 Accidente
De ce trebuie să NU vorbeşti la telefon în timp ce traversezi. VIDEO

E plin de şoferi care vorbesc la telefon în timp ce conduc, fără să folosească un hands-free sau un sistem de conexiune bluetooth. Conform unor studii, circa 23% dintre accidentele cauzate în SUA au avut loc în timp ce vinovatul vorbea la telefon, un procent tradus prin 1.3 milioane de accidente anual.

Mai mult, circa 10% dintre accidentele soldate cu morţi au drept cauză faptul că şoferul avea atenţia distrasă de altceva – mai precis, mii de oameni mor în fiecare an din cauză că nu se pot abţine să nu vorbească la telefon sau chiar să trimită SMS-uri, sau, mai nou, chiar să stea pe internet în timp ce conduc. Cât de grave sunt efectele? Simplu: dacă butonezi la telefon în timp ce conduci, riscul de a face un accident este de 23 de ori mai mare. Dacă vorbeşti la telefon fără hands-free în timp ce conduci, reacţiile tale la evenimentele din trafic sunt similare celor ale unui bătrân de 70 de ani.

- articolul continuă mai jos -

Credeaţi că dacă sunteţi pietoni, se schimbă lucrurile? Fals. Un pieton care vorbeşte la telefon în timp ce traversează, este de patru ori mai expus riscului de a fi lovit de o maşină, pentru că nu se mai asigură înainte de a păşi pe carosabil, în timp ce pietonii care trimit SMS-uri în timp ce traversează ajung pe trotuarul celălalt cu 2 secunde mai târziu (într-o intersecţie normală, cu trei benzi pe sens).

Iar dacă aceste statistici nu v-au convins, iată un film care vă şi demonstrează cât de periculos este să vorbeşti la mobil în timp ce traversezi strada:




Comentarii
Inchide