Primul monopost de Formula 1 al lui Ayrton Senna este de vânzare

Autor: Iulian Dnistran 09 dec. 2014 Formula 1
Primul monopost de Formula 1 al lui Ayrton Senna este de vânzare

Monopostul care a marcat debutul lui Ayrton Senna în cursele de Formula 1 este acum de vânzare. Mai exact, şasiul numărul 5 al monopostului Toleman TG183B – cu care Senna a obţinut primele sale puncte în Marele Circ în anul 1984 – poate fi al tău.

Maşina în cauză a fost construită special pentru legenda braziliană şi a fost folosită de Senna în 1984 în Marele Premiu al Braziliei, Marele Premiu al Africii de Sud, Marele Premiu al Belgiei şi Marele Premiu al statului San Marino.

- articolul continuă mai jos -

După aceea, monopostul a fost scos din circuitul competiţional şi vândut unui pasionat din Statele Unite ale Americii, unde a fost restaurat complet în anii ’90.

Acum, monopostul Toleman TG183B 1983/4 are un motor Hart Turbo original şi este de vânzare în Marea Britanie.

Moşule, ai citit? Bine, atunci ştii ce vreau de Crăciun.




Comentarii
Inchide