Și bogații plâng, un nou episod. Un șofer de Rolls-Royce a lovit un Lamborghini Urus și a fugit

Autor: David Andrei 14 oct. 2020 Știri auto

Serialul “Și bogații plâng” continuă cu un nou episod. De această dată, acțiunea a avut loc în Anglia, într-un orășel aflat în apropiere de Birmingham, iar protagoniști au fost un Rolls-Royce Phantom și un Lamborghini Urus.

GALERIE FOTO

Nu e ușor să conduci un Rolls-Royce, indiferent de sistemele de asistență cu care este echipată limuzina. Un șofer a aflat acest lucru după ce a apăsat prea târziu pedala de frână a colosului de peste 5 metri și 2,5 tone. Așa cum arată imaginile apărute pe rețelele de socializare, limuzina a lovit din spate SUV-ul Lamborghini Urus.

Bărbatul care conducea limuzina a fugit de la locul accidentului. Grăbit să-și șteargă urmele, acesta a uitat în mașină un act de identitate. Autoritățile sunt în căutarea șoferului bogat fugar și îl ironizează pe rețelele de socializare:

“Ei bine, acesta este un accident scump. Ne întrebăm, oare costul reparațiilor sau vreun alt motiv l-a făcut pe șofer să fugă de la locul accidentului? Oricum, ne aflăm în posesia unei fotografii a acestuia, așa că îi vom pune această întrebare în curând”, a fost descrierea care însoțește o imagine cu cele două mașini scumpe avariate.

Din primele cercetări, Rolls-Royce-ul aparține unei firme de închirieri auto.

Un accident și mai scump a avut loc în Elveția în vară

În luna august a acestui an, pe o șosea virajată din Alpii elvețieni, un Bugatti Chiron, un Porsche 911 Cabrio și un Mercedes-Benz Clasa C break au fost serios avariate în urma unui accident.

Din primele cercetări, bărbatul aflat la volanul hypercar-ului a forțat depășirea a trei vehicule care circulau cu viteză mică. Unu dintre cele trei era o rulotă. Și șoferul de Porsche a vrut să depășească în acel moment, În timpul manevrei, cabrioletul german a acroșat hypercar-ul francez. Mercedes-ul a fost victimă colaterală.

Autoritățile au estimat valoarea totală a pagubelor la aproximativ 3,7 milioane de franci elvețieni, echivalentul a 3,4 milioane de euro.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide