Președintele a dat undă verde noii legi. Ce se întâmplă cu mașinile parcate pe trotuar?

Autor: David Andrei 27 nov. 2020 Știri auto

Se ridică mașinile parcate pe trotuar și pe spațiile verzi. Și Poliția Locală poate decide ridicarea acestora. Când va intra în vigoare noua reglementare?

GALERIE FOTO

Președintele Klaus Iohannis a promulgat proiectul de lege care prevede ridicarea autoturismelor parcate pe trotuar, în spațiile pietonale și pe spațiile verzi. Legea 273/2020 a fost publicată deja în Monitorul Oficial și este aplicabilă începând de sâmbătă, 28 noiembrie.

Astfel, niciun conducător auto nu mai poate ocupa domeniul public cu vehicule. Excepție fac situațiile în care spațiile respective sunt marcate și semnalizate ca fiind parcări de către administratorul domeniului public. În cazul nerespectării noii reglementări, orice vehicul care staționează pe domeniul public poate fi ridicat. Și Poliția Locală poate dispune măsura tehnico-administrativă a ridicării autovehiculului.

Până în acest moment, potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002, era posibilă doar ridicarea mașinilor parcate neregulamentar pe drumurile publice, dar nu și pe domeniul public. Aceasta din urmă este posibilă acum în baza noii legi 273/2020.

Când nu poate fi ridicată mașina parcată pe trotuar?

Exstă și excepții de la noua lege. Mașina parcată pe trotuar nu poate fi ridicată în cazul în care se observă prezența la bord a uneia sau a mai multor persoane.

Potrivit legii promulgate de președintele Klaus Iohannis, ridicarea nu va avea loc nici dacă proprietarul mașinii revine înainte de începerea procedurii de ridicare.

Ridicarea autovehiculelor reprezintă un serviciu public și se realizează 24 de ore. Astfel, șoferii care parchează neregulamentar pot rămâne fără mașină și pe timpul nopții.

Proprietarul își poate recupera mașina ridicată doar după ce face dovada achitării tarifului aferent ridicării, transportului și depozitării acesteia. Persoana care deține mașina trebuie să facă și dovada achitării amenzii pentru parcarea neregulamentară și a deținerii legale sau proprietății vehiculului. Programul de restituire a vehiculelor depozitate în spațiile special amenajate se va asigura pe durata a 24 de ore.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide