De ce mai există sisteme de navigație pe mașini? TomTom anunță un nou sistem de navigație bazat pe cloud

Autor: George Cristea 28 mart. 2021 Știri auto

Cu popularitatea în creștere pentru Google Maps, Waze și alte aplicații bazate pe cloud, mulți se mai întreabă de ce producătorii auto se încăpățânează să mai ofere sisteme de navigație pe mașinile moderne. Și totuși, TomTom anunță un nou sistem de navigație pentru mașini bazat pe cloud.

Intră în Galeria FOTO

Pare o bătălie pierdută. Cei mai mulți șoferi preferă să folosească Waze sau Google Maps ca sistem de navigație. Faptul că integrarea telefonului cu sistemul de infotainment al mașinii a devenit ceva obișnuit, grație Apple CarPlay și Android Auto, i-a făcut pe mulți să renunțe la sistemul de navigație al mașinii. Acesta este scump, iar hărțile oferite sunt adesea depășite, diferind în multe cazuri de situația din traficul real.

Totuși, avansul Google și Apple în industria auto pare să-i fi ambiționat și mai tare pe producătorii auto, dar și pe cei de sisteme de navigație. Este un cerc vicios – cu cât mai puțini șoferi folosesc navigația integrată a mașinii, cu atât costurile acestora cresc, iar opțiunea va fi aleasă de tot mai puțini, ceea ce va duce la creșterea costurilor pentru toată lumea. De ce nu renunță producătorii de mașini la această nișă pe care par să nu aibă nicio șansă?

Pentru că această nișă are o subnișă pe care sistemul de navigație al mașinii încă mai are o pâine de mâncat. Asta, desigur, până când giganții internetului nu o vor acapara și pe aceasta. Vorbim de integrarea în sistemul de navigație a serviciilor conexe. Spre exemplu, în cazul mașinilor electrice, sistemul de navigație al mașinii va oferi o listă cu stațiile de încărcare aflate în raza de autonomie a mașinii, iar aceasta este ajustată dinamic cu starea de încărcare a bateriei și consumul de curent.

TomTom anunță un nou sistem de navigație bazat pe cloud. Care este faza?

Desigur, astfel de facilități vor fi introduse și în Google Maps cu siguranță în viitorul apropiat. Dacă nu ar face acest lucru, Google ar da dovadă de o prostie monumentală, ori tocmai de prostie nu pot fi suspectați cei care domină autoritar piața sistemelor de navigație. Până atunci, însă, sistemele de navigație încă mai oferă avantaje care le fac indispensabile. Acestea reprezintă, în plus, un suport pentru serviciile suplimentare vândute de producătorul mașinii. Chiar dacă nimeni nu le dorește și puțini le folosesc, producătorul vrea să păstreze șansele unui flux de venit.

Dezavantajul unui sistem de navigație integrat este, de cele mai multe ori, actualizarea rară a hărților stocate local, în memoria mașinii. Recent, unii producători auto au început să integreze servicii online, așa cum este Google Maps, în sistemul de infotainemnt al mașinii. Un exemplu este Audi. Pentru cei care nu fac încă acest lucru, TomTom s-a gândit să ofere un nou sistem de navigație cloud-based.

Principalul avantaj al acestuia este că permite producătorilor auto care se bazează pe informațiile oferite de sistemul de navigație pentru diferite alte funcții ale mașinii să ofere cele mai noi hărți, actualizate permanent. Prin urmare, harta stațiilor de încărcare va fi în permanență actuală, ca și când ar fi oferită de Google Maps sau de Waze. În plus, noul sistem TomTom Navigation for Automotive are capabilități off-line, ceea ce înseamnă că va putea fi folosit în zonele fără acoperire internet.

sursa: Autoevolution

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide