Ford anunță prima mașină electrică produsă în România

Autor: George Cristea 27 apr. 2021 Știri auto

Ford anunță prima mașină electrică produsă în România. Este vorba de un autoutilitară care va fi fabricată la Craiova din 2023, versiunea electrică urmând să fie disponibilă din 2024.

Intră în Galeria FOTO

Ford a confirmat astăzi că va investi 300 de milioane de dolari pentru a construi un nou vehicul comercial ușor în 2023, la uzina sa de la Craiova, inclusiv o versiune complet electrică a acestuia, ce va debuta în 2024. Acesta va fi primul vehicul Ford de volum, complet electric, construit în România.

Anunțul a fost făcut în contextul în care Ford anunțase anterior că va comercializa exclusiv mașini electrice în Europa începând din 2030. În plus, încă din 2026, toate modelele din oferta Ford vor avea versiuni cu emisii zero, fie că sunt cu propulsie electrică, fie că sunt plug-in cu încărcare la priză. Pentru a realiza acest obiectiv, Ford va investi sume importante în retehnologizarea uzinelor din Europa.

Prima mașină electrică produsă în România va purta sigla Ford

Prin introducerea unei versiuni complet electrice din 2024, Craiova va deveni a treia fabrică Ford din Europa unde se produc vehicule complet electrice. Investiția din Craiova vine în contextul celorlalte investiții anunțate deja pentru Centrul de Vehicule Electrificate Ford din Köln (Germania) și pentru uzina Kocaeli a Ford Otosan din Turcia.

Primul pas spre un viitor electrificat la fabrica din Craiova a fost făcut în octombrie 2019, odată cu lansarea producției modelului Puma mild-hybrid. Anunțul de astăzi marchează o nouă etapă importantă, astfel că Ford este primul producător auto care anunță producția unui vehicul complet electric în România. Pe lângă Puma, Ford Craiova construiește în prezent și SUV-ul de mici dimensiuni, Ford EcoSport, dar și mult-premiatul motor EcoBoost de 1.0 litri.

În ultimii ani s-au făcut îmbunătățiri semnificative la fabrica din Craiova. Peste 600 de roboți au fost instalați pentru a îmbunătăți și eficientiza procesele de ștanțare, vopsire sau asamblare a caroseriilor și șasiurilor. Aproximativ 6.000 de persoane lucrează pe liniile de asamblare de vehicule și motoare din Craiova.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide