Un BMW Seria 3 a ars în Colentina. Șoferul i-a înjurat pe cei care îi spuneau că i-a luat foc mașina

Autor: Promotor 10 mai 2021 Știri auto

Un BMW Seria 3 a ars ca o torță în Colentina. Șoferul nu i-a dat seama că mașina i-a luat foc. Mai mult, acesta i-a înjurat pe cei care îi spuneau să oprească autoturismul din are ieșea fum.

GALERIE FOTO

“Oprește că ți-a luat foc mașina!”, i-aus pus mai mulți conducători auto unui șofer aflat la volanul unui BMW. Acesta din urmă nu a observat norul negru de fum care îi ieșea de sub capotă și și-a continuat drumul.

„Au încercat câțiva șoferi să-l oprească și tot îi strigau că are flăcări (mici) sub mașină și el nu avea nicio grijă. Îi mai și înjura pe cei care îl claxonau. Eu am fost unul dintre cei care au încercat să-l avertizeze”, povestește un tânăr care a asistat la incident pe grupul “Info Trafic București și Ilfov”.

Când, în sfârșit, a realizat că mașina lui ardea, șoferul a coborât și a luat-o la fugă, susțin martorii. Tot ei au fost cei care au apelat numărul de urgență 112 și au cerut ajutorul pompierilor. Aceștia au intervenit cu o autospecială cu apă și spumă și au eliminat flăcările.

Incidentul a avut loc în cartierul Colentina din Sectorul 2 al Capitalei. Traficul a fost blocat timp de jumătate de oră până când echipele de intervenție au stins focul și au îndepărtat mașina de pe carosabil.

Mașina care a ars este un BMW 320D, înmatriculat în județul Timișoara. Nu s-au înregistrat victime, dar cel mai probabil, autoturismul va fi declarat daună totală.

Un alt BMW ars, în aceeași zi, pe autostradă

Un alt BMW, de această dată un X3, a ars pe Autostrada A10 Sebeș-Turda, la kilometrul 49. În acest caz însă, șoferul a oprit pe banda de urgență în momentul în care a văzut că iese fum de sub capotă.

Nu s-au înregistrat victime. Din păcate însă, mașina va ajunge la fiare vechi.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Info Trafic București și Ilfov



Comentarii
Inchide